51%! Condiția Primăriei Reșița, acceptată de omul de afaceri Nicu Sarcină! Mingea e în Consiliul Local!

Administrația publică locală a recunoscut discuțiile cu multimilionarul Nicu Sarcină legate de venirea acestuia la Reșița pentru a investi în echipa de fotbal din Valea Domanului. „Premisele unei înțelegeri există dacă va fi de acord ca Primăria să dețină controlul majoritar!”

Hadrian Popescu, liderul Grupului PNL din Consiliul Local Reșița, a vorbit pentru expressdebanat.ro despre negocierile cu omul de afaceri gorjean care e implicat în momentul de față în susținerea a două echipe: ACS Șirineasa și Luceafărul Oradea. „Negociere e mult spus. Am avut o primă discuție. Dânsul a venit la Primărie, a stat de vorbă  cu primarul și cu mine, după care a vrut să vadă baza sportivă. A fost o primă discuție pentru a face fotbal la un alt nivel decât facem acum și, dacă se poate, pe aceiași bani publici. Anul trecut, clubul a avut un buget de peste 500.000 de euro. Cu bugetul ăsta nu s-a reușit promovarea. Dânsul ar fi dispus să suporte salariile și primele jucătorilor, iar noi restul”, a dezvăluit consilierul local.

Condiția pusă de municipalitate omului de afaceri este ca Primăria să dețină cel puțin 51 la sută din acțiuni. Este, practic, o măsură de siguranță, în sensul că Nicu Sarcină n-ar putea muta echipa din Valea Domanului, așa cum a mai pățit fotbalul reșițean în trecut. „Cu bugetul pentru Liga a III-a am avea, practic, echipă de Liga a II-a!”, a subliniat Hadrian Popescu.

Nu la fel de optimist în acest sens e antrenorul Daniel Oprița, care îl cunoaște mult mai bine pe Nicu Sarcină. „Nu vreau să comentez prea mult. Domnul Sarcină a fost prin toate orașele din țara asta, a vrut să cumpere toate echipele din țară. A venit și pe la noi. Nu mă interesează acest lucru. Eu vreau doar ca echipa noastră să joace bine și să promoveze pe teren, să câștigăm toate meciurile și așteptăm să se încurce și ei. Eu nu cred ceea ce spune domnul Sarcină. Dacă era adevărat venea aici și discuta, pentru că am înțeles că trebuia să vină și nu a mai venit. Eu am mai pățit acest lucru și la Juventus, cu aceeași persoană și știu. Dacă ar veni să investească la Reșița ar fi un lucru foarte bun și poate am deveni și noi o echipă importantă în țară”, a declarat Daniel Oprița.

Nicu Sarcină, cel mai bogat om de afaceri din județul Gorj, a dezvăluit, în exclusivitate pentru expressdebanat.ro, că și-ar dori să investească în fotbalul reșițean. Acesta a făcut și o precizare foarte importantă. Acceptă condiția municipalității reșițene! E de acord să fie acționar minoritar. Astfel că mingea e în terenul administrației publice locale!

 

foto: SportExclusiv

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/