500 de studenți politehniști vor avea acces gratuit la un proiect de educație financiară

universitatea politehnica timisoara

Universitatea Politehnica din Timișoara a câștigat un proiect de îmbunătățire a educației financiare pentru studenții din anii I și II, prin care 500 de tineri, viitori consumatori de servicii financiare, își vor putea aprofunda cunoștințele prin intermediul unor programe de stimulare financiară. 

Proiectul câștigat în cadrul „Raiffeisen Comunități 2021” vizează o serie de activități precum ateliere de lucru pe teme actuale, altele de tip „Meet your financial expert”, program de mentorat și consultanță, dezvoltarea și realizarea unui ghid de educație financiară pentru studenți de tip eBook și hard-copy și testarea unui joc pentru educație financiară.

Formatorii din cadrul proiectului sunt cadre didactice, experți din mediul de afaceri, experți din brokeraj, experți din Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România și experți din mediul bancar.

Ghidul de educație financiară pentru studenți de tip eBook și hard-copy și jocul dezvoltat pentru educație financiară vor fi utilizate și pentru viitorii studenți. Sustenabilitatea proiectului va fi acordată prin Centrul de Cercetări în Inginerie și Management din cadrul Universității Politehnica Timișoara.

Valoarea proiectului este de 50.000 lei, iar manager este conf. Larisa Ivașcu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/