500 de locuri de muncă! Un investitor german a preferat Reșița în detrimentul Devei și al Sibiului

Veste bună pentru cei care se întrebau când vine un investitor în Parcul Industrial din Reșița. Primarul Ioan Popa a anunțat că în luna noiembrie vor fi create 500 de locuri de muncă datorită unei companii germane care a avut de ales între Reșița, Deva și Sibiu.

Aflat în redacția noastră în calitate de invitat la Express LIVE, Ioan Popa a anunțat ceea ce reșițenii așteptau de câțiva ani: un investitor german va deschide o fabrică pe Valea Țerovei, aducând 500 de locuri de muncă. Acesta ar urma să dea start afacerii sale pe la mijlocul lunii noiembrie.

„În următoarele două, trei săptămâni, vom avea un investitor german de talie mondială la Reșița care are un teren de 4,5 hectare antamat cu Primăria Reșița în Parcul Industrial și va crea 500 de locuri de muncă în domeniul de aparataj electric de înaltă precizie, meserii care vor fi bine plătite, calificate. Eu i-am asigurat pe nemți că vor avea parte de tot sprijinul meu în recrutarea de resursă umană. Sper să nu ne facem de râs. Sper ca cei care, în ultimii 2, 3 ani, plângeau după locuri de muncă să vină și să ne indice oameni care să vină să lucreze în această fabrică.”, a declarat Ioan Popa.

În anul 2016, compania Autoliv a fost cea care și-a pornit afacerea în Parcul Industrial, după ce primise în 24 de ore toate avizele din partea Primăriei. „Dar în afară de ei nu am reușit mare lucru. Nu am putut să înțeleg unde e problema și de ce nu am reușit să atrag mai repede investitori.” Între timp, spune Popa, a luat naștere Agenția de Dezvoltare Reșița, pe modelul Oradea, un SRL care a preluat relația cu investitorii, a creat pliante și a început să participe la târguri în străinătate.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În ceea ce privește investitorul care se pregătește să vină la Reșița și căruia primarul nu a dorit să îi dezvăluie numele, acesta a ales orașul de pe Bârzava în detrimentul Sibiului și al Devei. A cântărit mult în luarea acestei decizii modalitatea în care a fost primit în oraș. „O mare importanță a avut-o modul meu de abordare. Eu sunt vorbitor de limbă germană. I-am dus, m-am ocupat de ei, le-am arătat universitatea, despre posibilitatea de a face cercetare cu studenții de aici, despre școala duală, despre faptul că pot face acea profesională pe model german. Toate aceste elemente cred că au contat în decizia lor.”

Singura problemă rămâne resursa umană. Primarul Ioan Popa speră ca reșițenii să aleagă să muncească în noua fabrică, ba mai mult, se bazează pe cei care sunt plecați de o bună perioadă de timp la Timișoara sau chiar în străinătate și se vor întoarce acasă.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/