5 to go a ajuns la Reșița! „Vă așteptăm în fiecare zi să vă încărcați bateriile în cea mai cool locație din oraș!”

alex si estera galbenu

Cea mai mare franciză românească specializată în cafea din România a ajuns la Reșița! Alex și Estera au pariat pe orașul lor și au deschis prima cafenea 5 to go din Caraș-Severin. Iubitorii de cafea și cei care vor să încerce produse delicioase sunt așteptați în zona Victoria.

Dorința care a stat la baza deschiderii locației 5 to go a provenit dintr-o dorință din copilărie și adaptată la gusturile clienților. Ce și-au dorit antreprenorii nu a fost doar o cafenea unde lumea să cumpere și să plece. Din acest motiv au ales o franciză prietenoasă și deschisă spre comunicare. „Eu de mic mi-am dorit să am o afacere. Îmi doream să am o ceainărie, dar lumea e, în principal, consumatoare de cafea. Cred că 90% din oameni consumă cafea. Soția mea bea foarte multă cafea și am zis să încercăm ceva de genul. Nu aveam prea multă experiență în antreprenoriat și atunci ne-am gândit să luăm o franciză. Am căutat câteva luni și 5 to go era singura care se mula pe ce voiam noi: să fie o cafenea veselă și primitoare. Mi-a plăcut foarte mult și ideea de «orice produs la 5 lei» și «orice produs multiplu de 5». Se poate face o cafea bună și de calitate chiar și la 5 lei.”, ne-a povestit Alex Galbenu.

5 to go

Ce este brandul 5 to go?

Cea mai mare franciză din România și din sud-estul Europei, 100% românească, a ajuns recent și în Paris. La nivel național, sunt peste 250 de cafenele 5 to go de mărimi diferite. Cea mai mică se întinde pe 5 mp și una din cele mai mari atinge chiar și 80 mp. În Vest, 5 to go a ajuns în Arad, Timișoara și acum la Reșița. Chiar dacă pandemia de COVID-19 a descurajat mulți proprietari de restaurante, cafenele sau baruri și a inhibat spiritul antreprenorial, acest lucru nu s-a întâmplat în cazul lui Alex și al Esterei.

„Am observat că trendul to go este în creștere. Vine omul, își ia o cafea când merge la lucru și se bucură. 5 to go nu a fost foarte afectată de pandemie. Și-a închis o mare parte din francize în semn de solidaritate pentru antreprenori. 5 to go ne-a atras și pentru că are un stil tineresc, nu am vrut să deschidem ceva sobru. A pornit ca o cafea de cartier și pe ideea asta a și continuat, să fie o cafea prietenească, adică să nu îți iei doar o cafea și atât. Ideea este să primești clientul, să schimbi o vorbă și să creezi o legătură cu el.”, ne-a spus Alex.

5 to go2

Și-au dorit să facă ceva pentru oraș!

„Noi suntem reșițeni de loc și mi s-a părut că zona aceasta are un potențial foarte mare. Mi se pare că zona Victoriei este inima orașului, este foarte circulată și ne-am dorit să facem ceva aici. Comunicarea dintre mine și 5 to go a fost un mare plus. De la primul mail, nu a fost o relație de afaceri, ne-am legat foarte repede. Am fost pe aceeași lungime de undă. Nu ține totul de bani. Contează mult și omul, să se simtă bine. De la momentul în care semnezi contractul cu ei sunt lângă tine tot timpul. Primești afacerea la cheie, ei vin, amenajează și avem un reprezentant care ne face training constant.”, au precizat antreprenorii.

5 to go3

5 to go este mai mult decât un loc unde reșițenii pot să consume o cafea. Este o locație modernă, primitoare, veselă și care promite să trezească emoții pozitive tuturor celor care deschid ușa cafenelei. „Ne dorim ca în fiecare zi sa aducem un zâmbet pe fața tuturor celor care ne trec pragul. Vă mulțumim pentru primirea călduroasă și vă așteptăm în fiecare zi să vă încărcați bateriile în cea mai cool locație din Reșița!”, spune Estera.

Cafeneaua 5 to go se află pe Aleea Tineretului din zona Victoria. Meniul și detalii legate de ce oferă cafeneaua pot fi aflate de pe pagina sa de Facebook.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/