3,2 milioane de lei pentru Teatrul de Vest Reșița! Ionescu: „O gură proaspătă de oxigen”

florin ionescu teatru de vest Resita

Teatrul reșițean se numără printre instituțiile publice de spectacole care primesc bani pentru funcționare și dezvoltarea infrastructurii culturale.

Mai mulți bani pentru cultură. Guvernul alocă peste 331 de milioane de lei pentru 71 de teatre, opere și filarmonici din 47 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe. Printre județele cărora li se alocă bani pentru actul cultural se numără și Caraș-
Severinul.

Măsura luată de Guvern vine la propunerea ministrului Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, care consideră că „prin această măsură, venim în sprijinul unităților administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale este foarte importantă, dar care nu au capacitatea financiară de a susține toate cheltuielile legate de asigurarea funcționării și de continuarea investițiilor”.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Ministerul Dezvoltării a publicat și lista cu instituțiile publice de spectacole din cele 34 de județe care primesc bani pentru dezvoltarea infrastructurii culturale. În Caraș-Severin este una singură: Teatrul de Vest din Reșița. Instituției i-a fost alocată suma de 3,2 milioane de lei.

Cei 2% din buget nu se distribuie decât teatrelor, filarmonicilor și operelor, urmând ca la nivel județean banii să se împartă pentru aceste instituții. Noi fiind singurul teatru din județ, suma ne revine toată nouă, puțin peste 3,2 milioane de lei, care este o gură proaspătă de oxigen pentru teatrul reșițean. Pentru a ne intra suma în cont, va trebui mai întâi să treacă hotărârea prin ședință de Consiliu Județean, iar mai apoi noi o vom împărți. În primul rând, parte din bani se vor duce pe salarii. Noi nu am avut acoperite salariile până la finalul anului, apoi ne-am dori foarte mult să putem achiziționa un microbuz pentru deplasări, pentru actori, pentru că cel actual a devenit mic și foarte vechi, și nu de puține ori am rămas cu el în drum. Ne-am mai dori, de asemenea, să ne luăm și o camionetă pentru decor, și sper să reușim. Apoi am reuși să ținem cea de-a șasea ediție a Festivalului pentru copii Lumea Poveștilor, programat pentru toamna aceasta. Evident, mai sunt și alte nevoie, iar banii necheltuiți din acești 2% se pot reporta pe anul viitor”, a declarat Florin Ionescu, managerul Teatrului de Vest din Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/