300.000 de lei pentru sport, cultură și religie, „un buget prea mic pentru un municipiu cum e Caransebeșul!”

Bugetul Primăriei Caransebeș pentru activitățile sportive, culturale și religioase din acest an a fost aprobat în baza Legii 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local, pentru activităţi nonprofit de interes local.

Cum au fost amendamente la proiectul de hotărâre, consilierii USR au ținut să specifice la ce făcea referire amendamentul lor, pentru că Valentin Dascălu a retras amendamentul făcut de grupul PSD.

„Noi am venit cu amendamentul după ce am observat că și PSD-ul a avut un amendament și atunci am considerat că față de ce au dorit ei, puteam să luăm de la culte și să mai dăm la proiecte sociale, pentru că aceste culte au în același timp și proiecte sociale, dar în condițiile în care și-a retras domnul Dascălu amendamentul nu mai pot face referire la acesta.”, a spus consilierul Dragoș Curelea.

Primarul Felix Borcean le-a explicat consilierilor USR că în momentul de față nu există solicitări pentru alocarea de fonduri pe Legea 350 și banii se pot rearanja în funcție de solicitări.

„Eu v-aș propune să mergem pe varianta inițială. Dacă vor veni solicitări pe anumite proiecte vom discuta la momentul respectiv.”, a precizat Felix Borcean.

Consilierul PNL Cristian Dragomir a menționat că întregul buget pe Legea 350 este foarte mic pentru un municipiu cum este Caransebeșul:

„Cred că banii trebuie să meargă către proiectele dedicate copiilor și tinerilor și mă surprinde că domnul Dascălu a retras amendamentul respectiv, pentru că educația ar trebui să conteze în primul rând și mai ales educația prin sport, care acum post pandemie contează foarte mult.”, a mai precizat consilierul liberal Cristian Dragomir.

Proiectul inițial care a și fost aprobat de consilieri prevede că pentru activități culturale se alocă suma de 70.000 de lei, pentru activități sociale, educaționale, protecția mediului 50.000 de lei, proiecte sportive 100.000 de lei și culte religioase 80.000 de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/