Cetățenii al căror buletin a fost expirat s-au putut prezenta la Serviciul de Evidență a Persoanelor să își ridice actul de identitate astfel încât să se poată prezenta la urne.
Pe ultima sută de metri, reșițenii care au avut probleme cu buletinele de identitate au apelat la serviciul din cadrul Primăriei să se poată prezenta la vot. Desigur, nu este exclus ca unii dintre aceștia să fi profitat de rapiditatea cu care se eliberează actele în această perioadă.
,,Au fost depuse, până la ora 15.00, 30 de sesizări pentru eliberarea actelor de identitate. Este de precizat faptul că numărul acestora a crescut, având în vedere faptul că pe data de 2 noiembrie am înregistrat doar 26 de sesizări pentru întreaga zi. Buletinul se eliberează într-un interval de câteva ore, dar cetățenii trebuie să prezinte toate documentele prevăzute de lege”, a declarat Maria Miulescu, șeful serviciului.