3% dintre vehiculele verificate în Caraș-Severin în 2020 – pericole pe patru roți!

Peste 430 de vehicule au fost verificate în anul 2020 de Registrul Auto Român în județul Caraș-Severin. Dintre acestea, peste 30% au fost depistate cu nereguli fie tehnice, fie legate de acte.

În 2020, 431 de vehicule au fost verificate în trafic de Registrul Auto Român. Dintre acestea, 31,32% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte. 13 dintre ele, adică 3,02%, prezentau pericol iminent de accident.

Din totalul autovehiculelor oprite, în 14,62% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării, 0,70% aveau probleme legate de identificare și 3,48% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în Caraș-Severin au fost aplicate 135 de amenzi contravenționale și au fost retrase 112 de certificate de înmatriculare.

În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/