Turul de Ciclism al României a pornit astăzi în Piața Libertății din Timișoara. 69 de cicliști din țară și din Europa au pedalat în zona istorică a orașului, în etapa de debut a evenimentului.
Cicliștii au dat startul competiției pe două roți, în această după-amiază, într-o cursă-prolog, urmând un traseu de 3,6 kilometri în jurul Piaței Libertății: Strada 20 Decembrie 1989 – Podul Andrei Șaguna – Bulevardul Vasile Pârvan și retur.
Cicliștii au pornit la 30 secunde interval unul de celălalt. Traseul a fost dedicat special concurenților care iau parte la evenimentul sportiv. Câștigătorul cursei prolog din această după-amiază este germanul Iustin Wolf, urmat pe poziția a doua de românul Eduard Grosu, de la echipa națională.
Concurenții s-au bucurat și de o ceremonie de prezentare a echipelor, care a avut loc anterior evenimentului. Echipele participante sunt: 6 echipe UCI continentale, respectiv: Vino Astana Motors (Kazakhstan), CCC Development Team (Polonia), Cambodia Cycling Academy (Cambodgia), Bike Aid (Germania), două echipe românești (Team Novak și Giotti Victoria Savini Due), 3 echipe naționale (România, Bulgaria, Moldova) și 3 echipe de club din România (CSA Steaua București, UVT Devron, Olimpic Torpedo Zărnești).
Cicliștii au de parcurs 800 de kilometri, iar mâine, 9 septembrie, pornesc în prima etapă a traseului, de 170 kilometri, care va avea loc pe traseul: Timișoara – Orțișoara – Vinga – Arad – Șimand – Chișineu Criș – Salonta – Nojorid – Oradea.
Peste 100 de cicliști participă la cea mai importantă cursă de ciclism din sud-estul Europei, la ediția cu numărul 53. Pentru a ține pulsul Turului României, evenimentele pot fi urmărite pe pagina de Facebook Turul României.