Pompierii militari cărășeni, împreună cu lucrătorii Ocolului Silvic Moldova Nouă, intervin în acest moment pentru lichidarea un incendiu de litieră și plantație, incendiu care s-a întins pe o suprafață de două hectare, în zona Ocolului Silvic Moldova Nouă.
Incendiul a fost anunțat în jurul orei 14.30, echipele aflate în acest moment în teren (un echipaj de cinci pompieri militari, cu o autospecială de stingere, din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă, împreună cu lucrători ai O.S. Moldova Nouă) luptând pentru localizarea incendiului, intervenția de stingere fiind în plină desfășurare.
Situația incendiilor de vegetație uscată izbucnite ca urmare a folosirii focului deschis în spații deschise nu este deloc îmbucurătoare, întrucât, tot la Moldova Nouă, în cursul zilei de ieri, 7 aprilie, în jurul orei 15.30, a fost anunțat un alt incendiu de vegetație uscată în zona Liborajdea.
Pentru lichidarea flăcărilor a fost nevoie de intervenția de urgență a șase subofițeri, cu o autospecială de stingere, din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă, dar și a 11 lucrători ai Ocolului Silvic Moldova Nouă.
În urma incendiului din zona Liborajdea au fost afectate 23 de hectare de teren (11 ha litieră și 12 ha pășune împădurită).