21 decembrie 1989, Timișoara. Operațiunea „Tunetul şi Fulgerul”, planul ascuns al lui Ceaușescu

La 21 decembrie 1989, Proclamaţia Frontului Popular Democratic este citită pentru prima oară în faţa a peste 100.000 de timişoreni, aflaţi în grevă generală. Deși Timișoara se declarase oraş liber şi în stradă erau mii de oameni, Ceauşescu face o ultimă încercare de a pune piciorul pe manifestanți.

Se pune la cale operațiunea „Tunetul şi Fulgerul”, ce prevedea atacarea demonstranţilor din Piaţa Operei, cu tancuri și TAB-uri, încercuirea și arestarea lor, urmate de aducerea unor alți muncitori, militari și securiști fideli regimului.

Memorialulrevolutiei.ro scrie că generalii aflaţi la Timişoara au întocmit un plan complex, conform căruia demonstranţii din Piaţa Operei, urmau să fie atacați cu unităţi de TAB-uri şi două elicoptere dinspre Catedrală şi 50 de tancuri dinspre hotelul „Continental”. Unităţile militare din cazarma Oituz urmau să înconjoare circular zona pentru a împiedica pătrunderea altor protestatari.

Contramanifestație cu forțe fidele regimului

Demonstranţii aflaţi în Piaţa Operei urmau să fie dispersaţi şi arestaţi, iar în locul lor, în piaţă urmau să intre două coloane de muncitori aduşi de către activiştii de partid de pe platforma industrială din Calea Buziaşului, urmaţi de militari M.Ap.N. şi 22.000 de gărzi patriotice din Oltenia.

În etapa a doua, echipe ale Securităţii în cooperare cu militari D.I.A. şi paraşutiştii din Caracal urmau să ia cu asalt balconul Operei pentru a-i aresta pe membrii F.D.R., a captura armamentul aflat în posesia revoluţionarilor şi a confisca staţia de amplificare prin care se făcea propagandă ostilă şi se incita la grevă generală. Din cauza mitingului de la Bucureşti, convocat de Ceaușescu după întoarcerea din Iran, a protestelor din alte oraşe şi a unor disfuncţionalităţi, planul nu s-a mai aplicat.

Având în vedere gravitatea acţiunii – se estimau 2000 de morţi, răniţi şi arestaţi din rândul demonstranţilor – documentele au fost distruse ulterior, inclusiv file din Jurnalul de luptă al Diviziei 18 Mecanizate Timişoara.

Documentele accesibile cercetării susţin parţial acest plan, dar cu certitudine forţele represive nu s-au resemnat începând cu 20 decembrie, odată cu pierderea controlului asupra oraşului de pe Bega, mai scrie memorialulrevolutiei.ro.

În noaptea de 20/21 decembrie, Ioan Corpodeanu, împreună cu alţi ofiţeri superiori de miliţie au fost trimişi de generalul Mihalcea la sediul Diviziei din Piaţa Libertăţii, unde li s-au cerut cadre militare înarmate pentru a colabora cu armata la un plan aflat în lucru. Şi alţi ofiţeri superiori au declarat în instanță că în acea noapte au fost chemaţi la sediul Diviziei, unde li s-au cerut să pună la dispoziţie militari şi tancuri, conform memorialulrevolutiei.ro.

Eșec pe toată linia pentru liderii comuniști locali și securiști

În dimineaţa zilei de 21 decembrie, prim-secretarul Comitetului Judeţean P.C.R. Timiş, Radu Bălan a chemat mai mulţi activişti de partid, comunicându-le că din dispoziţia lui Coman urmau să organizeze o contrademonstraţie muncitorească în Piaţa Operei. În acest sens, trebuiau formate două coloane, una care să plece de pe platforma industrială din Calea Buziaşului, iar cealaltă, din zona întreprinderilor ELBA, Electromotor, 6 Martie etc. Coloanele trebuiau să aibă 200 de militari, 200-400 membri ai gărzilor patriotice şi aproximativ 1000 de muncitori. În ciuda încercărilor făcute şi a deplasării militarilor în zona întreprinderilor menţionate, intenţia nu s-a putut finaliza, muncitorii fiind, majoritatea, în Piaţa Operei, notează sursa citată.

Memorialulrevolutiei,ro amintește însă că și mai răsunător a fost eşecul acţiunii de „tip mineriadă”, prin care unităţi de gărzi patriotice din judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt, echipate cu uniforme specifice, înarmate cu ciomege special confecţionate, şi dirijate de către securişti au fost trimise cu trenuri speciale la Timişoara, pentru a acţiona împotriva unor forţe de invazie ungureşti şi iugoslave, care încercau să ocupe Banatul şi cărora li s-au alăturat „huligani” şi „beţivi” din Timişoara. Aflând din timp de sosirea trenurilor speciale, cu ajutorul angajaţilor centralei telefonice C.F.R., conducerea F.D.R. a putut să intervină şi să zădărnicească aceste acţiuni. Unele trenuri au fost oprite pe parcurs şi întoarse spre Oltenia, iar muncitorii ajunşi în Timişoara s-au convins rapid că pe străzile oraşului nu erau duşmani străini, ci confraţi decişi să înlăture regimul lui Ceauşescu. De aceea, vor fraterniza cu timişorenii, punând capăt ultimei tentative a dictatorului de a prelua controlul asupra oraşului răzvrătit.

În dimineaţa de 22 decembrie, din dispoziţia secretarului CC al PCR, Ion Coman, primarul Moţ i-a contactat pe liderii F.D.R., solicitându-le să cedeze staţia de amplificare, întrucât mai mulţi cetăţeni s-ar fi declarat nemulţumiţi de tulburarea liniştii. Aceştia au refuzat şi i-au înmânat primarului Proclamaţia frontului pentru a fi cunoscută şi de către Coman. Încă de dimineaţă, peste 150 000 de timişoreni se aflau în Piaţa Operei, scandând lozinci împotriva regimului ceauşist şi aplaudând discursurile celor de la balcon, printre care s-a numărat şi maiorul Viorel Oancea, primul ofiţer al armatei române care a trecut de partea revoluţiei.

Întoarcerea lui Ceaușescu din Iran și convocarea unui miting la București

În perioada 17-20 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a fost plecat într-o vizită oficială în Iran. În timpul efectuării vizitei, conducerea de stat a fost asigurată de Elena Ceaușescu, Emil Bobu și Manea Mănescu. 

Fostul ministru de Externe, Ion Stoian l-a însoțit pe Ceaușescu la Teheran. Într-un interviu publicat de historia.ro, Ion Stoian a povestit de ce a plecat Ceaușescu în Iran în timp ce Timișoara fierbea.

„Eu sunt autorul vizitei lui Ceauşescu în Iran, mă aveţi în faţă. Fusesem trimis de Ceauşescu cu un mesaj la Rafsanjani, preşedintele Iranului, în septembrie 1989. (…) Am înmânat mesajul, l-a citit şi am adus o chestiune nouă în discuţie. Că în dezvoltarea economică pe noi ne-ar interesa o cantitate mai mare de ţiţei, gaze naturale… M-a lăsat în seama primului său adjunct, Vaiazi, consilier pe probleme internaţionale al lui Rafsanjani. (…) A rămas să discutăm că, în acest caz, să trimit o telegramă ambasadorului nostrum, iar el, Vaiazi, va veni să stabilim amănuntele vizitei şi cu propuneri. (…) i-am trimis o telegramă lui Ceauşescu. O chestie bună – îmi zice la sosire. Şi ia calendarul să stabilim. Înainte de Congres avem treabă multă, aşa că mai bine pentru 17-20 decembrie. Elena Ceaușescu nu a fost în Iran pentru că ei nu aveau o femeie în protocol. Cu ea nu am vorbit o iotă despre vizita aceasta. (…) M-am dus la Nicolae Ceauşescu pe 17, chiar înainte de şedinţa cu nenorocirea. Iar el zice că rezolvăm pe avion, că avem patru ore de mers. Dar în avion nu a ieşit din camera sa de odihnă”, a declarat fostul ministru.

De ce a plecat Nicolae Ceaușescu, de ce a rămas Elena Ceaușescu

Ion Stoian a explicat care era miza acestei vizite. „După discuţiile comisiei mixte urma să fie stabilit cât ţiţei şi câte gaze să ne dea Iranul. Dar nu voiam să fim prea dependenţi nici de ei, pentru că erau capricioşi… În discuţii, la un moment dat, Rafsanjani zice:Domnule Ceauşescu, aveţi greutăţi, şi noi avem greutăţi;nu suntem o ţară agricolă, avem nevoie de grâu. Vă rog să ne aprobaţi import de grâu din România. Ce cantitate vreţi?-întreabă Ceauşescu. Orice cantitate, zice acela. Vă putem da 2-3 milioane de tone de grâu începând din ianuarie, zice Ceauşescu. Să stabilim contractele. Avem şi noi nevoie de ţiţei, gaz. Iar ăla zice, şi el, da. Şi s-a stabilit la 5 milioane tone de ţiţei în anul 1990, cu posibilităţi de creştere până la 10 milioane de tone în 2-3 ani. La gaze — 5 milioane de metri cubi, cu posibilitatea creşterii la 10 milioane prin conducta ce trece prin URSS”, a explicat fostul ministru.

La întoarcerea lui Ceaușescu din Iran, în după-amiaza zilei de 20 decembrie 1989, a început să se ideea organizării a doua zi, la 21 decembrie, a unui mare miting popular prin care, în accepţiunea fostului preşedinte, masele populare urmau a fi convinse de justeţea politicilor interne şi externe ale conducerii de stat.

Cine a decis organizarea mitingului din 21 decembrie

Silviu Curticeanu, fostul şef al Cancelariei prezidenţiale, a descris atmosfera în care s-a luat decizia organizării mitingului.

„La întoarcerea din Iran în după-amiaza zilei de 20.12.1989, în jurul orei 18:00 l-am întâmpinat la aeroport aşa cum era protocolul. Cunosc faptul că a avut şi o întrevedere separată cu Elena Ceauşescu şi cred că aceasta l-a informat, în rezumat, asupra faptului că starea de spirit de la Timişoara era departe de a se linişti. Nu cunosc dacă i-a spus şi despre morţi, însă Nicolae Ceauşescu a devenit tăcut, nu a comentat nimic despre vizita sa în Iran şi a ordonat măsurile cunoscute legate de şedinţa de la CC, anunţata teleconferinţă de la ora 20:00. Mai arăt că în cadrul informării sale, Elena Ceauşescu a precizat că a trimis la Timişoara o echipă formată din Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu. Reacţia lui Nicolae Ceauşescu a fost una violentă ce denota nemulţumirea pentru trimiterea lui Dăscălescu la Timişoara. Eu am interpretat gestul ca fiind unul de neîncredere în Dăscălescu întrucât în ultimii ani Ceauşescu manifesta nu neapărat prudenţă cât o totală neîncredere în persoanele din jurul său. În această conjunctură, în seara de 20.12.1989 l-am văzut şi pe Barbu Petrescu, primarul capitalei, care a venit la CC şi a avut o discuţie personală cu Ceauşescu. Nu am cunoscut conţinutul, dar după plecarea acestuia m-am prezentat la şeful statului pentru a primi eventuale ordine şi sarcini. Atunci am auzit exprimarea «lasă că le arăt eu ăstora de la Timişoara!». Am înţeles totodată că se preconiza organizarea unui mare miting în ziua următoare 21.12.1989, în faţa CC-ului prin care populaţia şi muncitorimea să îşi exprime adeziunea faţă de conducătorul suprem şi să dezaprobe faptele produse la Timişoara. Sunt convins că iniţiativa i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, iar întâlnirea cu Barbu Petrescu a avut doar rolul de a se asigura că poate fi organizată această întrunire.

Totul a fost spontan şi fără organizare prealabilă. Spun acest lucru întrucât seara târziu am fost sunat de gl. Vlad – şeful DSS care a cerut lămuriri în legătură cu acest miting, declarându-se surprins de decizia luată.

De obicei, la astfel de manifestări erau angrenate importante forţe de ordine şi erau întocmite planuri pentru desfăşurarea fără incident. Întrucât mitingul a fost organizat exclusiv de către comitetul municipal Bucureşti cu resursele necesare, eu nu am fost implicat cu nimic şi nici nu am date care să dezvolte acest subiect. Mai mult, Ceauşescu nu m-a invitat să particip a doua zi în balconul în care a vorbit, lucru surprinzător pentru mine întrucât în situaţii similare m-am aflat întotdeauna acolo”, a relatat Siviu Curticeanu, conform mariusmioc.wordpress.com.

• Tweet
• Pin It