Spectacol grandios alături de Grande Madam la Iulius Town Timișoara

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Un eveniment inedit îi așteaptă la Iulius Town pe timișoreni. Aceștia au șansa de a participa la un spectacol unic în care Grande Madame, o păpușă gigantică, va fi personajul principal al unui feeric concert de colinde.

Astfel, pe un fundal muzical de colinde, susținut de trei instrumentiști (două viori și un contrabas), cei interesați pot asista sâmbătă, 21 decembrie, în Atriumul Iulius Mall, lângă bradul de Crăciun, la o reprezentație fantastică. Grande Madame, alături de majordomii ei, își va face apariția într-un mare fel. Spectatorii vor fi captați de povestea creată în jurul personajului, dar și de eleganța acestuia, care plutește grațios printre oaspeți și le oferă atenția pe care o regină sau o prințesă ar oferi-o adoratorilor ei. Cu o înălțime de cinci metri, această păpușă impresionantă, plină de farmec este similară celor de porțelan, din secolul al XVII-lea.

Grande Madame este rotită în timpul evenimentului de către majordomii săi, care interacționează la rândul lor atât cu personajul principal, cât și cu publicul prin dans, teatru de improvizație și momente de coregrafie. Această experiență memorabilă este de neratat.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Evenimentul se va desfășura în trei serii, de la orele 16.00, 17.00, respectiv 18.00. Fiecare reprezentație va dura 40 de minute. Accesul la această producție, marca Famous Art, este, desigur, gratuit.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/