Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 marchează reușita unei generații care a transformat visul unirii Moldovei și Țării Românești în realitate. Atunci s-au pus...
Drogurile la volan fac victime! Un tânăr din Oravița a lovit o fată chiar pe trecerea de pietoni și s-a făcut nevăzut. Polițiștii orăvițeni au...
Cu stadiu de lucrări 0%, lotul feroviar Caransebeș – Lugoj este aproape de faza de execuție, dă asigurări ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Aflat la Timișoara...
Marcel Vela, liderul liberalilor cărășeni, aplaudă candidatura lui Nelu Popa pentru funcția de președinte al filialei județene și totodată îi invită și pe alți membri...
Ministrul social-democrat al Transporturilor, Sorin Grindeanu, e mai degrabă reținut atunci când vine vorba despre șansele candidatului comun PSD – PNL în alegerile prezidențiale! Ministrul...
Edilul-șef aplaudă măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare anunțate de președintele Senatului României și spune că aceeași rețetă a fost aplicată și în Primăria Reșița...
Numit în funcția de manager al Muzeului Satului Bănățean din Timișoara în ianuarie 2023, Dorel Micle a anunțat, joi, că și-a depus mandatul, după ce...
Directorul Aquacaraș a suflat un alt strat de praf de pe imaginea societății, care de astăzi a pus pe tavă, utilaje noi și ultra performante,...
A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția Centurii Timișoara Vest, în prezența ministrului Transporturilor, în orașul de pe Bega. Joi, antreprenorul și directorul CNAIR...
Peste 230.000 de lei sunt alocați luna aceasta fundațiilor și asociațiilor cărășene care administrează unități de asistență socială în județ. Agenția Județeană pentru Plăți și...
Deși se schimbă modul de calcul al gigacaloriei, timișorenii nu vor plăti mai mulți bani pentru căldură, în acest an. Primăria Timișoara anunță că menține prețul...
Locatarii din blocurile vechi din Regiunea Vest pot beneficia de lucrări de reabilitare termică complet finanțate din fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Perioada...
Accident, joi, în centrul unei comune de lângă Timișoara! O mașină a ajuns în șanțul de pe marginea străzii, iar circulația este îngreunată pe DN6....
1.000 de body-uri pentru nou-născuți vor fi livrate, începând cu luna februarie, Secției de Neonatologie din Spitalul Județean de Urgență Reșița. Cămășuțele vor fi îmbrăcate...
Se lucrează intens pe sectorul de cale ferată Timișoara Est – Ronaț Triaj. Este aproape gata montarea liniei 133C, de aproape 500 de metri, linia...
Primăria Reșița și TUR doresc să obțină opinia cetățenilor legată de transportul public din oraș. Completează chestionarul online și fă-ți vocea auzită! Transport Urban Reșița...
Poliția a deschis o anchetă după ce un copil ar fi fost agresat de mama unei colege într-o școală din Timișoara. Cei doi copii au...
Fermierii din Denta, alături de comunitatea locală, pregătesc un prânz special, sâmbătă, 25 ianuarie, în piața volantă din Denta. Este a treia ediție a pieței...
Municipalitatea lugojeană va marca şi ea, pe data de 24 ianuarie 2025, 166 de ani de la Mica Unire, eveniment care a stat la baza...
Doi bărbați au fost drastic amendați pentru că au abandonat deșeuri la colț de stradă în Timișoara. Anul trecut, autoritățile au plăcit 14 milioane de...
Primarul Reșiței îi cere lui Marcel Vela să-și asume eșecul PNL Caraș-Severin în alegerile parlamentare și prezidențiale și și-a anunțat candidatura pentru președinția filialei! Liberalii...
Orașul Oțelu Roșu, titular al proiectului, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Caras Severin in cadrul...
Primarul Caransebeșului motivează necesitatea majorării taxelor pentru locuințe. Felix Borcean nu crede că impactul financiar va fi unul major pentru plătitori, în condițiile în care...
Mai mult de jumătate dintre tinerii români, cu vârste între 14 şi 29 de ani, şi-ar dori să experimenteze viaţa într-o altă ţară pentru cel...
Cică țara asta se duce pe râpă din cauză de furăciuni și de nepotisme începând de la nivelul unu până în cea mai găunoasă primărie....
La mijlocul iernii, Colterm sistează furnizarea căldurii și a apei calde joi, în jumătate de Timișoara. Colterm vine cu un anunț important pentru timișorenii racordați...
Timișoara nu are încă amplasate containerele pentru colectarea deșeurilor textile, deși acest lucru este obligatori din 1 ianuarie 2025. Recipientele nu au fost livrate. Garda...
Magazinul oficial de suveniruri al Timișoarei, aflat pe str. Alba Iulia, a fost vizitat în ultimele două luni de peste 1.500 de persoane. Souvenir Station,...
Ianuarie vine cu un val de notificări privind disponibilizări colective în Timiș, potrivit datelor furnizate de AJOFM. Aproape 400 de persoane urmează să fie afectate,...
Vechiul Corso, situat între magazinul cu emblema de neconfundat „Electrice” până la localul „Lord”, a primit o nouă înfățișare și fost inaugurat în anul 1995,...
Vă facem cunoscut programul zilei de 23.01.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE...
Anul acesta, la 21 ianuarie, s-au împlinit 35 de ani de când Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Sfântului Spirit” din municipiul de pe Timiș a fost retrocedată...