2022, anul împăcării dintre Adrian Torma și Matei Lupu!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Foștii primari ai orașului Moldova Nouă s-au bălăcărit și jignit din cauza luptelor politice și au ajuns să nu-și mai vorbească! Anul Nou i-ar putea găsi însă împreună, strângându-și mâna și cerându-și iertare unul altuia!

Au fost adversari, au condus filialele locale PSD și PNL și și-au disputat la sânge fotoliul de primar al orașului de la Dunăre. Astăzi sunt însă amândoi în aceeași echipă, cea social-democrată, dar rănile au rămas deschise în urma confruntărilor violente din anii trecuți. Nu-și vorbesc și nimeni nu mai crede în împăcarea lor. Asta chiar dacă în politica românească s-au văzut altele și mai spectaculoase. La trecerea dintre ani, Matei Lupu și Adrian Torma au toate șansele să ciocnească paharele de șampanie și să lase în urmă adversitățile pentru a forma o echipă redutabilă, care să le aducă din nou social-democraților funcția de primar. A spus-o chiar Adrian Torma!

„E un lucru pe care vreau să-l fac începând cu 2022. Organizația PSD Moldova Nouă nu înseamnă Adi Torma, înseamnă un spirit, o echipă care s-a format din anii ´90 și îi invit pe toți să revină înapoi în echipa PSD. Îmi pare rău că sunt atacat de unii pesediști vechi. Nu mă simt confortabil. M-aș bucura să revină în partid, să purtăm niște discuții legate de greșeli, să avem puterea să ne cerem iertare unii de la alții și să vedem dacă din 2024 Moldova Nouă își va schimba primarul. Eu am convingerea că va fi de la PSD. Vreau să putem creiona o echipă care să-și construiască o majoritate confortabilă și să nu mai depindem de alți factori externi în implementarea proiectelor care dorim să se materializeze în oraș. M-aș bucura să deschidem ușa partidului și să revăd foști colegi cu care m-am duelat, să avem puterea să lăsăm mândria și orgoliul deoparte, să ne cerem iertare și să reconstruim echipa. Inclusiv cu Matei Lupu!”, a declarat președintele PSD Moldova Nouă la Express Live.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Întrebat dacă împăcarea cu Matei Lupu are cu adevărat vreo șansă, poate chiar acum, la intrarea în 2022, Adrian Torma n-a exclus să bea șampania la miezul nopții cu acesta: Faptul că suntem oameni politici ne obligă să gândim ca la echipa de fotbal a României, unde un dinamovist și un stelist, la un moment dat, trebuie să dea mâna. Așa trebuie să facem și noi pentru cei care merg la vot și ne acordă acel vot!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/