200.000 de lei puși la bătaie de Primăria Reșița pentru proiecte și acțiuni culturale în 2022

tren 150 de ani

Primăria Reșița lansează sesiunea de selecție pentru finanțarea programelor, a proiectelor și a acțiunilor culturale din anul 2022. Sunt invitate să se înscrie cu idei despre promovarea culturală a Reșiței persoane fizice autorizate, asociații, fundații, instituții publice sau societăți comerciale care derulează activități culturale sau educaționale. 

Granturile „Reșița – spațiu cultural” au ca obiectiv susţinerea unei participări cât mai vaste și implicarea cetățenilor orașului în derularea proiectelor și acțiunilor culturale pe parcursul anului 2022. Programul „Reșița – spațiu cultural” se adresează tuturor domeniilor culturale – artele spectacolului (teatru, dans, muzică), arte vizuale (care includ, dar nu se limitează la: pictură, sculptură, design, grafică, arte decorative, street art, fotografie, instalații, video art, artă digitală și film), educație prin cultură, intervenție culturală și urbană, patrimoniu și arhitectură și promovarea culturii scrise.

Finanțarea nerambursabilă va putea fi solicitată de persoane fizice autorizate, asociații, fundații, instituții publice care nu sunt subordonate Primăriei Reșița, societăţi comerciale care derulează activități culturale sau educaţionale.

Temele recomandate sunt:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px
  • Reșița – 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur;
  • Reșița – trecutul industrial și recuperarea memoriei colective (exemple: Școala Pittner, Hala Minda);
  • Reșița nouă – orașul tinerilor – noi căi de reconectare a tinerilor reșițeni cu comunitatea și orașul;
  • Reșița – oraș smart city – rolul major al artei în educația urbană;
  • Reșița – oraș înfrățit cu natura – rolul major al artei în sustenabilitatea conceptului de oraș verde.

Ofertele pot fi depuse până în 6 mai, iar bugetul alocat anul acesta este de 200.000 de lei.

Mai multe informații găsiți –» AICI.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/