Casa de Cultură Moldova Nouă și voluntarii săi au fost ajutoarele Moșului cu plete dalbe chiar în a treia zi de Crăciun! Astfel, în urma concertului susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Arad pe scena instituției culturale, suma de peste 3.000 de lei, obținută din vânzarea biletelor la spectacolul liric, a fost direcționată către clinica timișoreană ONCOHELP, singura clinică din țară ce tratează bolnavii de cancer cu sau fără asigurare medicală.
Locuitorii din orașul de la malul Dunării l-au sărbătorit pe Sfântul Ștefan într-o manieră deosebită, într-o manieră cum rar le-a fost dat, și anume printr-un spectacol de operă, găzduit de Palatul Cultural din Moldova Nouă. În acest sens, toți cei care au ales, seara trecută, să se delecteze cu o muzică bună, au avut numai de câștigat. În primul rând, au ieșit din zona de confort a sarmalelor și au avut ocazia să-i vadă, pe viu, nu doar la TV, atât pe instrumentiștii Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat Arad, cât și pe soliștii Operei Naționale din Timișoara. Iar, în al doilea rând, cei 20 de lei, pe care i-au plătit pentru accesul la eveniment, au avut un scop caritabil.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157674942591947″]
Înainte ca sunetul instrumentelor să fie contopit cu cel al vocilor soliștilor, mângâind astfel cele mai profunde simțuri ale publicului, primarul Adrian Torma a profitat de evenimentul cu ștaif și, ținând cont de grandoarea întâlnirii, acesta a vrut să le mulțumească câtorva personalități a căror muncă a avut un aport deosebit atât în privința vieții personale a edilului, cât și în privința comunității pe care o conduce.
Printre cei care au primit câte o plachetă din partea șefului administrației de la Moldova Nouă se pot aminti: Maria Țăranu (dascălul de la care Torma, cu zâmbetul pe buze, a mărturisit că a primit prima palmă), Ion Popescu (pastor baptist) și poetul Mihai Leonte (cel care a dăruit întreaga sa muncă cititorilor din Clisură).
Imediat după aceste momente, bagheta dirijorului Radu Popa a dat startul concertului extraordinar, concert presărat atât de operele lui Johann Strauss, cât și de cele ale lui Verdi, opere interpretate, fără echivoc, de duetul Operei Naționale din Timișoara: Narcisa Brumar (soprană) și Bogdan Zaharia (tenor). Mai mult decât atât, emoția celor prezenți a atins cote maxime în momentul în care, pe scenă, a apărut duduk-ul lui Cosmin Rafael Bălean (instrumentist originar din Moldova Nouă).
La finalul serii, pe lângă suma de peste 3.000 de lei, obținută din vânzarea biletelor, cei care au contribuit la cauza ONCOHELP au fost atât primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma (care și-a donat jumătate din indemnizația de edil către clinica ce tratează bolnavii de cancer), cât și directorul Filarmonicii Banatul din Timișoara, Ioan Gârboni.