2 la sută pentru Apărare! Cu ce se alege Reșița?

Revigorarea IMR-ului ar putea fi un răspuns, însă numai în cazul în care atenția celor de la centru s-ar îndrepta spre investiții serioase în domeniul producției de armament.

Odată renumită pe plan național, astăzi în paragină, dar cu promisiuni! Așa ar putea fi descrisă în doar câteva cuvinte situația actuală a fostei uzine care a produs armament la Reșița. Președintele Comisiei de Apărare Națională, parlamentarul Ion Mocioalcă, este rezervat în afirmații pe tema redeschiderii IMR-ului, dar admite că pe termen lung este posibilă o revigorare a acestei industrii.

„Politica MApN nu se învârte în jurul IMR, deși poate fi revitalizat pentru că, eu știu, cu comenzi minime de un milion, două milioane de euro poate sta în viață cu circa 150 de angajați. Adică IMR moare, dar nu se predă, cam asta ar putea fi concluzia la început de an 2015″, a spus Ion Mocioalcă în cadrul primei emisiuni televizate la care a participat în acest an, la Vest TV.

La Cotroceni a fost semnat recent Pactul pentru Apărare, prin care, începând cu anul 2017, doi la sută din PIB va fi alocat bugetului MApN. Toate partidele politice din România s-au aliniat acestei decizii, care a fost puternic influențată de atentatele teroriste care au avut loc la Paris, la începutul lunii ianuarie.

Arsenal, fără datorii istorice!

În momentul de față, fostul IMR al Reșiței este în conservare. De altfel, în aceeași situație se aflau și celelalte firme cu un profil de activitate similar, 15 la număr, atunci când, în 2014, Guvernul României a decis să le lase fără datorii istorice.

În motivarea deciziei Ordonanței de Urgență de atunci, executivul arăta că nu sunt disponibile resurse pentru stingerea datoriilor şi se impune anularea lor în contextul politic tensionat. Acum, că au rămas fără trecutul falimentar, statul român are în plan relansarea acestor societăți, care sunt descrise ca fiind „strategice pentru economia țării”.

„În actualul context regional geopolitic se impune întărirea capacității de apărare a României prin luarea unor măsuri urgente de redresare economico-financiară a operatorilor economici de interes strategic, astfel încât forțele naționale de apărare și securitate să poată fi pregătite pentru protejarea intereselor esențiale și siguranței statului român, precum și pentru a-și onora obligațiile asumate în calitate de stat membru NATO”, se arată în Ordonanța aprobată de mai marii de la centru.

Potrivit aceluiași document, Arsenal Reșița figurează pe lista celor 15 societăți de interes strategic pentru țară. În trecut, în orașul de pe Bârzava se produceau diverse tipuri de tunuri și obuziere.

Comments

  1. Oli says:

    Oferta locuri de munca in toata tara! Oamenii s-au convins de seriozitatea noastra, pentru ca le-am oferit pe loc dovada platii si contract legal! Primele castiguri au fost deja expediate! Oferta NU e MLM si NU e joc piramidal! Castigati lunar 300 dolari, lucrand simplu, 3 ore pe zi, ca operator online! Va trimitem detalii mai multe, dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:radu_olimpia@yahoo.com

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/