2 în 1! Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților, cu concerte, spectacole și o paradă

ruga timisoarei

Primăria Timișoara organizează în același timp două evenimente cu tradiție în oraș. Este vorba de Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților, care se desfășoară în perioada 15 – 18 septembrie, timp în care sunt pregătite concerte și spectacole. De asemenea, are loc și o paradă a minorităților.

Sunt pregătite patru zile cu joc și voie bună la Timișoara. Casa de Cultură a Primăriei Timișoara organizează două evenimente simultan, în perioada 15 – 18 septembrie. Și anume, Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților.

Potrivit organizatorilor, Ruga Timișoarei debutează joi, 15 septembrie, la ora 21.00, în Piața Sfântul Gheorghe, cu un concert coral și un spectacol de teatru-lectură intitulat „Minuni din viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș”.

De asemenea, vineri, 16 septembrie, tot în cadrul Rugii Timișoarei, la ora 12.30, în Sala Lira a Casei de Cultură are loc spectacolul pentru copii „Iovan Iorgovan”. Însă cea mai importantă acțiune va fi spectacolul de muzică populară „Cântec și joc” din Parcul Rozelor, care începe la ora 18.00. Așadar, vor urca pe scenă: Andreea Voica, Mihaela Petrovici, Liliana Laichici, Doriana Talpeș, Dumitru Stoicănescu, Ghiță Călțun Brancu, Adrian Stanca, Vlad Văcaru, Anda Sabadoș, Cornel Brici, Camelia Miuțescu, Lioara Boșcu și Lia Lungu. Totodată, participă dansatorii Ansamblului „Timișul” și orchestra acestuia. Spectacolul este prezentat de către Felicia Stoian.

La eveniment vor fi prezenți, în Parcul Rozelor și pe str. Acad. Alexandru Borza, atât comercianți, cât și meșteșugari, care vor desfășura ateliere destinate copiilor și publicului larg”, a transmis Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Evenimentele continuă sâmbătă, 17 septembrie, cu Ziua Minorităților. Mai precis, la ora 16.30, în Parcul Rozelor se va desfășura un spectacol pentru copii, în limba sârbă, intitulat „Noua poveste a Scufiței Roșii”. Principala acțiune din cadrul evenimentului va fi parada minorităților, care începe la ora 17.00 și va fi organizată pe traseul Piața Unirii – Piața Libertății – Piața Victoriei – Parcul Rozelor. Tot sâmbătă, de la ora 18.00, în Parcul Rozelor are loc un spectacol realizat de reprezentanții minorităților etnice.

În afară de programul artistic, reprezentanții minorităților vor delecta publicul participant cu ateliere de pictură pe sticlă/lemn, de florărie, de înșirat mărgele, precum și cu specialități culinare specifice fiecăreia în parte: ștrudel cu mere și dovleac, haioș, sarmale ucrainene, gogoși, colțunași ucraineni, colaci, halot (mâncare evreiască), paste italiene, plăcinte, prăjituri și tokani”, a informat Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

În ultima zi a evenimentului, duminică, 18 septembrie, de la ora 18.00, în Sala Lira are loc spectacolul-concert de operetă intitulat „Ana Lugojana”.

De asemenea, organizatorii au pregătit și o expoziție de fotografie cu costume din Banat, care se desfășoară în perioada 15 – 30 septembrie, la Galeria Rotonda a Casei de Cultură. Vernisajul are loc duminică, 18 septembrie, la ora 18.00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/