17 tineri soliști de muzică populară vor fi jurizați de personalități ale folclorului românesc la festivalul-concurs organizat în memoria lui Gelu Stan

17 tineri soliști de muzică populară, dintr-un total de 60 înscriși, au fost selectați finaliști la Festivalul-concurs „Gelu Stan”, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Consiliului Județean Timiș, în memoria maestrului Gelu Stan. La eveniment vor fi prezente personalități ale folclorului românesc în calitate de soliști și jurați. Festivalul are loc marți, 25 august, de la ora 19.00, la Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul din Timișoara.

Tinerii soliști au vârste cuprinse între 15 și 25 de ani și au participat la o primă probă de preselecție, unde au interpretat piese care reprezintă toate zonele țării, din Maramureșul Istoric până în Basarabia, Banat și Oltenia. Nume sonore din folclorul românesc vin să-i jurizeze pe tinerii artiști la Timișoara. Elise Stan, Veronica Demenescu, Andreea Voica, Liliana Laichici, Liviu Buțiu, Petrică Mâțu Stoian și Daniela Băcilă vor alcătui juruiul festivalului. Festivalul va fi prezentat de Felicia Stoian.

Pe scena Grădinii de Vară a Filamornii Banatul vor susține recitaluri: Petrică Mâțu Stoian, Mihaela Petrovici, Antonela Ferche Buțiu, Dumitru Teleagă, Stana Stepanescu, precum și Silvia Timiș, câștigătoarea ediției anterioare a Festivalului. Concurenții și invitații Festivalului vor fi acompaniați de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijată de Sebastian Roșca.

Concurs premiat

Organizatorii oferă premii în bani celor mai talentați. Marele Premiu și premiile I, II și III au o valoare de 4.000, 3.000, 2.000 și 1.000 de lei, la care se vor mai acorda 3 premii speciale în valoare de 600 de lei fiecare, Premiul Tinereții, oferit de familia maestrului Gelu Stan, și Premiul Radio Timișoara.

Organizatorii transmit că asigură toate măsurile necesare pentru siguranța publicului, a concurenților și a artiștilor invitați la festival. Spectacolul va putea fi urmărit și online pe pagina de Facebook a Asociației ProDatina.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/