17 ani de Erasmus la „Eftimie Murgu”!

Comisia Europeană a lansat la începutul acestui an noul pachet Erasmus cu multe îmbunătățiri și un buget cu 40 la sută mai mare. În acest sens, UEM a fost gazda lansării ediției 2014-2020 a proiectelor.

Cu denumirea de Erasmus+, programul ce înglobează 60 de subcategorii, de la educație la formare profesională, tineret și, mai nou, sport, este deja o tradiție pentru universitatea reșițeană. „Universitatea din Reșița participă în programul Erasmus din 1997. De 17 ani facem parte dintre primele universități din România care au intrat în acest program și prin acest program sute de studenți ai universității reșițene au avut ocazia să realizeze stagii de formare profesională, stagii de studiu, stagii de practică în Germania și de asemenea zeci de cadre didactice de la universitate au realizat stagii de predare în străinătate”, a declarat Doina Frunzăverde, rectorul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

Plusul din Erasmus+

Noutățile cu care vine acest program curprind șapte dintre proiectele europene de finanțare actuală, și anume Învățare pe tot parcursul vieții, Tineret în Acțiune, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și programul pentru cooperare cu țările industrializate. Sectoarele propuse în program vizează învățământul preuniversitar, numit Comenius, învățământ universitar, cu titlul de Erasmus, educația adulților, Grundtvig, formare profesională, denumit Leonardo Da Vinci, sport și tineret cu numele Tineret în Acțiune.

Tocmai pentru a prezenta aceste programe, experți din cadrul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) au fost prezenți azi la Reșița. „Erasmus+ are foarte multe noutăți și o altă abordare. În primul rând mai simplificată, mai flexibilă, o abordare integrată, se adresează unui număr foarte mare de instituții de învățământ, instituții publice, autorități publice, tineret și spectrul acesta foarte larg este acoperit prin aceste linii de finanțare. Scopul acestei sesiuni este de informare și de a ajuta oamenii să înțeleagă faptul că scopul nostru este să venim în sprijinul tuturor pentru a ne deschide mințile și a ne schimba viața prin învățare”, a explicat Anca Constantinescu, expert și responsabil Proiecte și Mobilități. Programul are un buget de 14,7 miliarde de euro, din care 49 milioane sunt pentru România și este cu 40 la sută mai mare decât în anii precedenți.

experti erasmus erasmus UEM

Pentru că Erasmus+ este dedicat tuturor cetățenilor, de la elevi la studenți sau instituții publice, prezenți astăzi la Universitatea Eftimie Murgu au fost cadre didactice și directori de școli din toate zonele județului. „Participă astăzi la această activitate cadre didactice din învățământul preuniversitar interesate de programul Erasmus+, cadre didactice din învățământul universitar, directori, directori adjuncți, coordonatori de proiecte europene, membrii ai unor ONG-uri, reprezentanți ai unor instituții cu rol în educație  și ne bucură numărul mare de înscrieri și de participanți noi, ceea ce demonstrează interesul pentru noul program, de altfel cu oportunități generoase pentru activitatea de cooperare europeană”, a precizat inspectorul școlar pentru Proiecte Educaționale Europene, Aurora Korka.

Sesiunea de prezentare este subordonată unei campanii de informare la nivel național, „Erasmus vine la tine”, susținută de către ANPCDEFP, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin și al Universității „Eftimie Murgu” Reșița.

uem

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/