146.000 de euro pentru refacerea digului pe Timiș, în zona Racoviței din Caransebeș

Inundațiile din luna iunie au distrus digul pe râul Timiș în zona Racoviță, pe o distanță de 10 metri, astfel că ABA Banat a început lucrările de refacere.

Lucrările se realizează din fondurile proprii ale ABA Banat, în sumă totală de 700.000 lei. Astfel, în prezent se lucrează la eroziunea de mal a râului Timiș.


Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin continuă să execute lucrările de terasamente pentru refacerea eroziunii de mal și dig drept al râului Timiș, în zona Racovița din municipiul Caransebeș. Eroziunea s-a produs din cauza viiturilor din luna iunie, înregistrate în zonă.”, se arată într-un comunicat emis de Administrația Națională Apele Române Banat.

Partea cea mai grea este că toate lucrările se fac după un program bine stabilit cu Hidroelectrica pentru că este nevoie să se cunoască graficul de uzinare. Lucrările sunt de amploare și se întind pe o suprafață de 50 de metri. Mai întâi, se mută mai jos de ruptura digului, afectat pe o porțiune de 10 m, tot balastrul ca să se amenajeze o rampă în fața digului după care se reface.

Specialiștii Apelor Române consideră că lucrările se vor întinde până la finalul acestei toamne.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/