13-15 iunie 1990. Încet, încet uităm

Începutul anului 1990 a fost unul al protestelor față de regruparea fostei nomenclaturi sub largul zâmbet al lui Ion Iliescu. Naivii ieșiseră în decembrie 1989 pentru cucerirea dreptului fundamental la libertate. Mai ales libertatea de a circula în Lume și cea de opinie. Ca o paranteză, astăzi libertatea de circulație este mai bine de 90 la sută atinsă. În schimb, cea de opinie este fie cumpărată pentru a fi redusă la tăcere, fie supusă presiunilor de tot felul a celor plămădiți din seva și învățăturile năpârcilor din eșaloanele inferioare ale fostei dictaturi.

Revin și argumentez de ce am folosit termenul de naivi. Oprimarea protestelor din Piața Universității, desfășurate cu 33(!) de ani în urmă, au dovedit că majoritatea nu avea nevoie de eliberare intelectuală, spirituală, ci de doar două, trei felii de salam în plus. Pentru cei mai tineri reamintesc cât mai pe scurt evenimentele de atunci. În 22 aprilie a debutat destul de timid protestul împotriva regimului ce se exprima vădit, prin fapte și mai puțin prin vorbe, în favoarea rămânerii la un regim socialist, dar, cu un „despot înțelept”, nimeni altul decât cel care „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă” pusese mâna pe țară, Ion Iliescu. Într-un dispreț total față de reperele democratice. Cei ce începuseră să adune capital cărând cu spatele sacoșe înspre și de la sârbi, unguri etc. erau înfierați ca bișnițari, cuvânt de ocară moștenit din trecut, care îi desemna pe micii întreprinzători. Pentru ca mai apoi camarila despotului înțelept să vândă industria catalogată de frumușelul Petre Roman drept un morman de fiare vechi.

Manifestarea din Piața Universității a fost la început infestată de puterea vremii cu instigatori, manipulatori etc. Nu a ținut. Au trimis muncitorii de la IMGB. Nu a mers nici cu ei. Atunci s-au proferat celebrele strigături „Moarte intelectualilor” și „Noi muncim, noi nu gândim”. În cele din urmă, bolșevicul a recurs la inima clasei muncitoare, minerii, chemându-i să facă ordine, lucru pe care probabil îl va nega până la moarte, în ciuda înregistrărilor audio-video. Și da, minerii au făcut ordine. Au umplut piața de sânge, bătând cu ferocitate orice individ ce li se părea lor că seamănă a intelectual. Au devastat incinta Universității, sediile partidelor de opoziție, redacțiile publicațiilor ce nu erau pro FSN. La final, Iliescu le-a mulțumit pentru spiritul civic de care bestiile au dat dovadă. Neagă și acest episod.

După mine, acesta a fost momentul zero al ratării dezvoltării României pe baze sănătoase. N-om fi ajuns noi buricul Europei, dar am fi rămas cu demnitatea unui neam curat, dornic de a se alinia valorilor democratice. Am urmărit media în aceste zile și impresia a fost că evenimentele de atunci au fost, în general, trimise la index, dacă nu ignorate. Să deranjeze oare și acum că acele multe mii de „golani” au luptat cu ardoare pentru punerea României pe o traiectorie profund reformatoare? Închei prin a vă aduce aminte de nedumerirea multora de atunci cu privire la plecarea în exil a multor intelectuali ce în ochii mâncătorilor de salam fără soia aveau „tot ce își doreau”.

• Tweet
• Pin It