12 persoane așteaptă cu sufletul la gură rezultatele analizelor, după cantitatea de mercur scursă la Moldova Nouă

untitled design set 970x90 px

12 locatari ai scării unui bloc de la malul Dunării s-au prezentat astăzi la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă în vederea efectuării unui set de analize pentru a determina cantitatea de mercur din organisme, după ce, la mijlocul lunii februarie, o cantitate de mercur s-a scurs de la uscătoria edificiului, două persoane fiind deja internate la un spital din Timișoara, acestea având în organisme o cantitate de mercur de 10 ori mai mare decât limita toxicologică admisă.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Caraş-Severin, mercurul ar fi fost vărsat de un locatar al blocului, în data de 15 februarie, iar substanţa s-a scurs până în afara clădirii şi s-a îmbibat inclusiv în pământul din zonă. Cu toate acestea, autoritățile au fost alertate abia pe data de 25 februarie, când două persoane au constatat că în jurul blocului în care locuiau (bl. 27. sc. 3) era o substanţă ce părea a fi mercur, la fața locului deplasându-se: Poliția orașului Moldova Nouă, un echipaj al Secției de Pompieri Moldova Nouă, reprezentanți ai Gărzii de Mediu și cei ai Direcției de Sănătate Publică, precum și echipajul de protecție biologică, chimică și radiații nucleare din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița.

În urma cercetărilor efectuate de către reprezentantul DSP Caraș-Severin, sosit la fața locului, împreună cu cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, s-a constatat că, în uscătoria dintre etajele II și III, a fost vărsată, dintr-un recipient, o substanță asemănătoare mercurului. Substanța a ajuns pe exteriorul blocului și pe sol. Ulterior, a fost identificat un recipient de plastic cu 0,25 ml cu mercur. Toată cantitatea de mercur rămasă a fost apoi colectată, după care a fost predată în custodia DSP Caraș-Severin, urmând ca o firmă autorizată să o preia și să o distrugă.

„S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice. Se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului”, a declarat inspector principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Chiar dacă imediat după producerea accidentului, nicio persoană din acel bloc nu a acuzat eventuale stări de rău, ulterior, din proprie inițiativă, una dintre locatarele acestei scări de bloc a efectuat un set de analize pentru dânsa și fiul ei, asta pentru a determina concentrația de mercur din organisme. Analizele au fost recoltate în județul Mehedinți, iar efectuarea lor a fost realizată de către o clinică din Germania.

publicitate ziar expresb 1000x100

Femeia și fiul ei de 17 ani au fost internați la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” Timișoara, acestora fiindu-le administrată medicația specifică, după ce rezultatele au arătat o cantitate de mercur de 10 ori mai mare față de limita toxicologică admisă.

Pentru a vedea dacă doamna și fiul ei reprezintă doar niște cazuri izolate sau dacă există, într-adevăr, un motiv real de îngrijorare, astăzi, 6 martie, 12 persoane care locuiesc în scara blocului respectiv s-au prezentat la spitalul din Moldova Nouă pentru a li se recolta probe.

„La Spitalul Orășenesc Moldova Nouă s-a prezentat, astăzi, un număr de 12 persoane, o fetiță în vârstă de 12 ani, restul locatarilor având vârste cuprinse între 55 și 60 de ani, pentru recoltarea probelor. Momentan, așteptăm rezultatele pentru a vedea dacă este vorba despre niște cazuri izolate, cum a fost doamna și fiul ei, sau dacă este vorba despre ceva generalizat”, a explicat Daniel Botgros, purtător de cuvânt al DSP Caraș-Severin.

Având în vedere că analizele respective nu sunt decontate de către CJAS Caraș-Severin, contravaloarea acestora a fost susținută de către autoritatea publică de la malul Dunării: „Nu este o sumă mare. Vorbim undeva de 100 de lei/persoană. Întrucât s-au prezentat 12 persoane, valoarea analizelor se ridică la 1.200 de lei. Sperăm ca rezultatele analizelor în privința celor testați astăzi să nu fie similare cu cele ale persoanelor internate la Timișoara”, a declarat primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma pentru expressdebanat.ro.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/