100 de elevi din Timiș au cerut să facă în continuare ore online, după redeschiderea școlilor, invocând motive medicale

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Părinții a aproximativ 100 de elevi din județul Timiș au solicitat ca aceștia să continue cursurile online, invocând motive medicale, deși școlile în care învață au fost redeschise ca urmare a scăderii ratei de infectare cu noul coronavirus.

Cosmin Hogea, inspector școlar adjunct al județului Timiș, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că astăzi au reînceput fizic școala un număr de aproape 90.000 de elevi din 510 de unități de învățământ. Astfel, în scenariul doi au mai rămas aproape 8.600 de elevi, care vor participa în continuare la cursuri online.

Pe de altă parte, la nivelul județului Timiș au fost înregistrate și aproximativ 100 de cereri, prin care părinții au solicitat ca elevii să continue să participe la cursuri online, deși școlile s-au redeschis, invocând motive medicale.

Astăzi nu s-au întors la școală cei care au acte medicale doveditoare și nu pot participa la cursuri datorită bolilor sau a faptului că stau cu părinți care au boli cronice și nu sunt vaccinați. Școala le oferă posibilitatea de a participa la ore online“, a precizat Cosmin Hogea.

Muzeul TM

Inspectorul școlar adjunct al județului Timiș a afirmat că, din punctul său de vedere, este binevenită întoarcerea elevilor la cursuri, chiar dacă mai este puțin timp până la finalizarea anului școlar.

Eu zic că merită această întoarcere la școală până la vacanța de vară. Dorința de a fi împreună în colectivitate este foarte mare și am observat la copii o jenă a faptului că se reîntorc, dar totodată o bucurie când au văzut școala și colegii. Sperăm ca această bucurie de moment să nu ducă la un val de infectări și copiii să fie suficient de precauți pentru a păstra măsurile de igienă. Consider că este utilă revenirea în perioada aceasta la cursuri, mai ales că rata de infectare o permite, mai ales din punct de vedere al dezvoltării lor sociale“, a declarat Cosmin Hogea.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/