1.000.000 de lei pentru demararea proiectului de introducere a rețelei de gaz la Caransebeș

Primarul Felix Borcean se ține de promisiunea făcută locuitorilor din Valea Cenchii de a introduce rețeaua de gaz, chiar dacă legea s-a schimbat între timp, cu impact direct asupra distribuitorilor de gaze naturale.

Edilul municipiului Caransebeș ne-a declarat că va aloca în acest an 1 milion de lei pentru începerea lucrărilor:
Noi ne-am făcut toată treaba, avem toată documentația, am și bugetat pentru anul acesta o sumă estimativă de 1 milion de lei pentru începerea lucrărilor. Este o conductă care trebuie să vină de undeva din zona Țarinei sau Cazărmi până în zona Poliției Locale, până la intersecția aceea de drumuri spre Reșița, Timișoara pentru a suplimenta debitul de gaz, pentru a reuși să aduci atâta gaz cât este nevoie în zona respectivă pentru că de acolo se ramifică Teiuș – Valea Cenchi și zona Gării. Sunt toate autorizațiile, este dată și autorizația de construire a fost emisă încă din anul trecut, am trecut prin campanie, momentele alea de stagnare, avem toate autorizațiile. Dar acum există câteva prevederi legale care spun că furnizorul de gaz trebuie să realizeze investiția. A apărut o lege între timp. Întrebarea este cum pot eu ca și Primărie să îl oblig pe furnizorul de gaz să suporte financiar introducerea rețelei, pentru că nici nu stipulează foarte clar lucrul acesta, doar spune că are obligația, dar cum îl constrâng eu sau cum îl fac eu să înțeleagă că acea zonă este una prioritară și totodată din punct de vedere economic să fie de interes pentru distribuitorul de gaz, nu îmi spune nimeni lucrul acesta”, a menționat Felix Borcean.

Edilul a mai spus că Poliția Locală s-a ocupat de strângerea de semnături de la fiecare gospodărie, care dorește să beneficieze de gaz în zona respectivă.

Programul Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale, denumit în continuare program național are drept obiectiv general reducerea emisiilor de noxe în atmosferă ca urmare a utilizării combustibilului solid pentru asigurarea încălzirii clădirilor de locuit, a asigurării apei calde menajere dar și a preparării hranei, precum și îmbunătățirea calității serviciului public de alimentare cu energie termică dar și de utilizare a gazelor naturale în procesele de producție sau activitatea curentă de către consumatorii non-casnici.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

O să începem pe fonduri proprii și dacă o să putem să recuperăm în timp investiția sau măcar o parte a investiției cu atât mai bine. E o promisiune pe care trebuie să o onorăm indiferent de costuri și de modalitatea în care o să o facem deși am mai avut și alte variante și pe fonduri europene dar fondurile europene îmi creează așa o perspectivă destul de îndelungată”, ne-a mai specificat Felix Borcean.

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/