Unul e bolnav, ceilalţi sunt cinstiţi!

Trei cereri de liberare provizorie sub control judiciar sunt pe rolul instanţelor din Timiş şi Caraş-Severin, formulate de inculpaţii în dosarul APIA, acuzaţi de fraudarea fondurilor europene acordate sub formă de subvenţii pentru întreţinerea păşunilor.

UPDATE

publicitate online in ziar Express de Banat

Tribunalul Caraș-Severin a respins cererea de liberare provizorie a lui Romică Anculia. Șeful APIA a făcut recurs. Nici Simion Iancu și nici Valentin Ghiță nu au fost mai norocoși, Curtea de Apel Timișoara respingând recursurile celor doi.

UPDATE ORA 14.28

Romică Anculia a ajuns la Tribunalul Caraș-Severin pentru punerea discuție a cererii de liberare condiționată. Cu această ocazie, le-a declarat ziariștilor „Express de Banat” că dosarul este instrumentat politic. „Este o făcătură politică. Totul mi se trage de la Traian Băsescu pentru că vroiam să trec în PNL”, a spus înainte de a intra în sala de judecată șeful APIA Caraș-Severin.

UPDATE ORA 08.00

gif card de energie dacus 1000x100

Primarii din Oţelu Roşu şi Socol, Simion Iancu Simi şi Valentin Ghiţă, au venit săptămâna trecută cu astfel de solicitări în faţa instanţei de fond de la Tribunalul Caraş-Severin, dar niciunul nu a avut noroc. Dacă Anculia se dă grav bolnav, cei doi primari se jură că sunt cinstiţi. Cererile de punere în libertate condiţionată le-au fost respinse, procurorii DNA arătând că atitudinea celor doi a fost nesinceră şi că există riscul compromiterii unor probe şi influenţării martorilor. „Consider sentinţa Tribunalului Caraş-Severin ca fiind nelegală şi netemeinică. Consider că în momentul de faţă inculpatul putea fi pus în libertate. Pot afirma cu tărie că dumnealui nu avea cum să mai influenţeze buna desfăşurare a urmăririi penale şi, implicit, nu putea să influenţeze sau să altereze în vreun fel probele de la dosar. Sperăm ca instanţa de control, în speţă Curtea de Apel Timişoara, să dea o soluţie legală şi temeinică, adică punerea în libertate a clientului meu”, a declarat Cosmin Bolosin, apărătorul lui Simion Iancu Simi. Cei doi primari arestaţi în această cauză au declarat recurs împotriva încheierii Tribunalului Caraş-Severin, astfel că, în această dimineaţă, solicitările lor vor fi puse în discuţie şi la Curtea de Apel Timişoara.

Romică Anculia nu s-a grăbit la fel de tare. A formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar ceva mai târziu, motiv pentru care el va ajunge abia în faţa instanţei de fond.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla decizia judecătorilor!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/