Zeci de elevi ai școlilor și liceelor din Reșița au trecut pragul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă. Aceștia au vrut să vadă cu ce se ocupă inspectorii și care sunt perspectivele de găsire a unui job în Caraș-Severin.
Inspectorii de muncă au deschis porțile instituției la care lucrează, ca să le permită micuților să vadă cu ce se ocupă. Aceștia au luat cu asalt Agenția încă de la ora 11.00, iar timp de două ore le-au adresat întrebărilor angajaților, ca să se informeze cu privire la locurile de muncă disponibile care sunt pe piața muncii. „O astfel de activitate este benefică pentru că ni se aduc la cunoștință multe informații utile despre locuri de muncă din județ, dar și despre dinamica pieței muncii în Caraș-Severin”, a spus o elevă a Școlii Nr. 7, din Reșița.
„Cu prilejul Zilei Internaţionale a copilului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin desfăşoară activităţi care au elevii ca grup ţintă, în scopul prezentării serviciilor oferite, cu accent pe cele referitoare la orientare, consiliere, mediere, burse ale absolvenţilor.
Ca urmare, astăzi copiii au vizitat astăzi între orele 11-13 sediul instituţiei din Reşiţa, de pe strada Traian Lalescu nr 17”, a declarat Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al AJOFM Caraș-Severin.
De asemenea, elevii au aflat informaţii utile pentru dezvoltarea lor profesională. Organizatorii și-au dorit ca acest eveniment să apropie copiii de Serviciul Public de Ocupare, pe care să-l considere un partener ce poate fi alături de ei în viitor.