FOTO: Lupta persoanelor cu dizabilități

Peste 50 de persoane cu dizabilități au participat astăzi la mai multe competiții sportive. De la preșcolari și până la persoanele adulte, cu toții au răspuns pozitiv acțiunii organizate de Grupul Local de Tineret „Arcus” Reșița, Liga Studenților și Casa de Cultură Studențească. Manifestarea s-a derulat sub denumirea „Zilele Persoanelor cu Dizabilități”.

Tinerii de la AGLT s-au făcut astăzi remarcați printr-o acțiune specială, dedicată exclusiv persoanelor cu dizabilități. Indiferent de handicapul pe care oamenii l-au avut, au venit la manifestarea ce a avut loc pe Stadionul de Atletism din cartierul Govândari. „Noi, ca asociație, organizăm în permanență acțiuni pentru copii. Astfel că, ne-am gândit că și cei cu probleme merită o atenție specială din partea noastră. De 01 iunie trebuie să ne simțim copii cu toții, astfel că nu am pus limită de vârstă la Zilele Persoanelor cu Dizabilități. Cel mai mic participant are 8 ani, iar cel mai în vârstă are 65”, a spus Ciprian Cuciureanu, inițiatorul acțiunii.

Copiii cu dizabilități au fost încântați de faptul că au avut ocazia să se întâlnească, să se joace împreună și să participe la concursuri. „Eu particip numai la cros și sper să câștig competiția”, a spus Ana, o tânără de 18 ani, încrezătoare în forțele proprii. Și Ali, unul dintre băieții prezenți la acțiunea AGLT, este fericit că a avut ocazia să se distreze de 01 iunie. „Particip la toate probele pentru că îmi place să alerg și să mă joc cu prietenii mei”, a spus tânărul. Copiii s-au simțit bine și au demonstrat că, în ciuda handicapului pe care îl au, pot duce o viață normală.

Președintele Asociației Persoanelor cu Handicap Neuromotor, Ștefan Steiner crede că inițiativa AGLT trebuie să se transforme în tradiție. „Este minunat ceea ce se întâmplă astăzi pe Stadionul din Lunca Bârzavei. Îi felicit pe organizatori și sper ca în fiecare an, de 01 iunie să venim aici, pe stadion la cât mai multe ediții”, a declarat Ștefan Steiner.

Pe lângă cros, probe de concurs au mai fost popicele, tenisul de masă și fotbalul.

„Mulţumim pentru sprijinul oferit în realizarea acestei manifestări Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Primăvara din Reşiţa, Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Aurora, Asociaţiei Judeţene de Sport pentru Persoane cu Handicap Caraş-Severin şi Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Neuromotor Filiala Caraş-Severin”, a spus Petronela Bosâncean, coordonatorul AGLT „Arcus” Reșița.