„Colocviile Mircea Eliade”

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Licee ce poartă numele scriitorului Mircea Eliade din Reșița, Chișinău și Sighișoara se reunesc într-o întâlnire anuală sub numele de „Colocviile Mircea Eliade”.

Anul acesta, vineri și sâmbătă, se organizează o serie de activități cu rolul de a ajuta liceenii cărășeni să interacționeze cu elevi din țară, dar și din Republica Moldova, într-un schimb de concepții, idei și obiceiuri școlare. Totodată, ideea de bază a acestor întâlniri anuale este aceea de a creea dezbateri și discuții pe opera lui Mircea Eliade, iar elevii interesați de spiritul enciclopedic al autorului pot contribui cu lucrări originale.

publicitate online in ziar Express de Banat

 „Manifestările dedicate  operei eliadeşti au ca scop apropierea elevilor de studiul ştiinţific, iar un alt plan vizează familiarizarea cu personalităţile locale şi cunoaşterea unor obiective culturale specifice fiecărei zone”, declară prof. Adela Schindler, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Reşiţa.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Programul acestei ediții include lansări de carte, deplasări la Oravița pentru vizitarea Gării CFR, prima clădire pentru o stație de cale ferată din țară, Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”, primul teatru din România. De asemenea, elevii Liceului ,,Mircea Eliade” din Chişinău vor interpreta un recital de poezie, iar sâmbătă se organizează o vânătoare de comori, sub deviza „Descoperirea Reșiței pierdute”.

În cadrul acestui proiect s-au implicat și instituțiile culturale locale, Centrul Judeţean Caraş-Severin pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Direcţia pentru Culturã şi Patrimoniul Cultural Naţional a județului și Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/