Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, doar o sursă de înavuțire! Se cam risipește orice dubiu?!

Procurorii anticorupție au demonstrat cu probe de necontestat, nu demult, cum unii dintre profesorii universitari de la Reșița se folosesc de UEM doar pentru a se îmbogăți, băgând lunar în buzunare sute de milioane de lei din salarii și șpăgi, fără să le pese că pun diplome de absolvenți în mâinile unor habarniști! Foamea de bani pare să nu se fi potolit nici măcar după ce pentru profesorii de la „Eftimie Murgu” s-au deschis celulele pușcăriei!

Senatul UEM a votat ieri, fără să-i consulte în prealabil pe toți profesorii din universitate, respingerea fuziunii cu Politehnica din Timișoara. Asta, în ciuda faptului că în mediul academic se vorbește la modul categoric că „Eftimie Murgu” nu mai primește un leu în plus față de bugetul alocat pe cap de student, a litigiilor din instanță care înseamnă miliarde de lei restanțe de plată și, poate cel mai grav, în ciuda faptului că finalizarea campusului pentru care s-au accesat fonduri europene e pusă în mare pericol. Iar asta ar putea înseamnă returnarea unor multe milioane de euro!

De ce au refuzat senatorii UEM, prin vot majoritar, fuziunea cu Politehnica din Timișoara?! O spune tranșant chiar un profesor UEM, liderul de sindicat Cristian Rudolf. „De acest Paște mieii de sacrificiu suntem noi. Vreau să spun că noi toți, angajații UEMR. Cum Yahve i-a comunicat în Peninsula Sinai Profetului Moise că este un Dumnezeu gelos, tot așa și unii dintre reprezentanții noștri în Senatul UEMR sunt foarte conștienți și protectivi de propria poziție și funcție. Dacă este nevoie de vreun sacrificiu pentru salvgardarea acestora îl vor face. Acum l-au făcut. Sacrificiul suntem noi. Mă rog, viitorul nostru și al familiilor noastre. Votul de ieri din Senatul UEMR închide definitiv orice măsură și posibilitate de negociere între Universitatea Eftimie Murgu din Reșița și Universitatea Politehnică din Timișoara”, a explicat situația Cristian Rudolf. E clar da?! E vorba de funcții și de ciolan!

Sindicalistul susține că Politehnica nu a făcut altceva decât să întindă o mână de ajutor învățământului superior reșițean, grav afectat de scandalurile de corupție și de problemele financiare, și a catalogat votul de ieri din Senatul UEM drept „un refuz total, ilogic și arogant”. Cristian Rudolf a dezvăluit că mai mulți membri din Senat au făcut propunerea de a se consulta înainte de vot opinia tuturor angajaților universității. Majoritatea Senatului a refuzat. Întâmplător sau nu, cei care s-au opus consultării și, ulterior, fuziunii, sunt cei care încasează cele mai mari salarii la UEM. Cât de grav este ceea ce se întâmplă la „Eftmie Murgu” e ușor de înțeles din fraza Biblică spusă ca și concluzie de același lider de sindicat: „Iartă-i Doamne, căci nu știu ce fac!”

Sub promisiunea că lucrurile se vor schimba mult în bine, de fapt, că vor intra în normalitate, actuala conducere UEM solicitase presei locale să sprijine eforturile făcute pentru îndreptarea imaginii șifonate a universității în urma condamnărilor pentru corupție. Express de Banat a răspuns favorabil acestei solicitări, numai că intențiile anunțate par a fi foarte departe de realitate. Ca atare, rămâneți pe Express de Banat! Urmează lucruri foarte interesante!