Un cărășean și-a cumpărat permisul de conducere cu 400 de euro

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un bărbat de 49 de ani din Caraș-Severin a încercat să iasă din țară cu un permis fals. Omul a recunoscut că și-a cumpărat documentul cu 400 de euro.

Un cărășean a fost oprit de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să iasă din țară prin Vama Cenad, județul Timiș. Bărbatul de 49 de ani s-a prezentat la frontieră ieri, în jurul orei 18.00, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania.

„La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un document care avea însemnele asemănătoare unui permis de conducere englezesc. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit că tânărul nu deţinea dreptul de a conduce”, anunță Petre Ionuț Nicola, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Omul a declarat că a cumpărat permisul de conducere de la un conațional contra sumei de 400 de euro. Este cercetat acum pentru uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/