Târgul Regional de Inovare InnoMatch, un real succes pentru Regiunea Vest

Peste 650 de persoane au luat parte la prima ediție a Târgului Regional de Inovare InnoMatch ce s-a desfăşurat zilele acestea la Expo Arad Internațional. În cadrul evenimentului au fost instalate 47 de standuri şi prezentate diverse produse inovative şi demonstraţii de bune practici destinate vizitatorilor şi participanţilor.

Publicul „şi-a putut spăla ochii” cu o serie de imprimante 3D, produse realizate cu imprimante 3D,  table inteligente, sisteme de irigare pe bază de energie solară, modele de sere care se autosusțin, ouă lichide pasteurizate, propuneri de scădere a costurilor de încâlzire pentru locuințe pe baza utilizării energiei solare, precum și soluții soft de îmbunătățire a calității vieții.

Târgul Regional de Inovare InnoMatch a premiat cele mai bune produse și soluții inovative. Astfel, premiul cel mare – premiul regional de inovare – a fost acordat Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara, cu un preparat gemoterapic pentru tratamentul diabetului non-insulino-dependent pe bază de Momordica charantia (plantă tropicală). Premiul doi a revenit Universității Politehnica din Timișoara pentru un procedeu și o instalație de ardere combinată – cu carbune – a deșeurilor de biomasă sau urbane, iar premiul trei a fost acordat organizației CavityEye din Ungaria pentru controlul calității produselor realizate prin injecția de mase plastice  cu măsurarea presiunii în cavitate. La un eveniment atât de mare, precum cel organizat de ADR Vest, nu au lipsit, de altfel, nici menţiunile, fiind acordate nouă astfel de diplome.

Premiile au constat în sume de bani și scheme de consultanţă, precum și în sesiuni de training gratuite, având ca temă proprietatea intelectuală. Astfel, ocupantul locului unu a fost recompensat cu un trofeu realizat de Institutul Fraunhofer IPA folosind procesul de imprimare 3D, suma de 5.000 lei și o schemă de consultanță din partea Institutului Fraunhofer IPA, premiul doi a constat într-o schemă de consultanță oferită de Institutul Fraunhofer IPA, iar premiul trei  a constat într-o schemă de consultanță oferită de partenerii din Ungaria. Atât ocupanții primelor trei locuri, cât și cei care au primit mențiuni, au fost recompensați cu participarea în cadrul unei sesiuni de training despre proprietatea intelectuală.

MMD_1928  MMD_6849

În cadrul Târgului InnoMatch a avut loc şi o conferinţă

Invitații care au vorbit în cadrul conferinței și au reprezentat organizații importante din Uniunea Europeană au lăudat inițiativa Regiunii Vest de a organiza un târg de inovare și au fost impresionați de numărul mare de organizații din regiune care acordă o atenție sporită activităților de inovare, precum și de rezultatele muncii acestora. La această întâlnire au participat peste 300 de persoane, iar printre temele abordate se numără: dezvoltarea regională, specializarea inteligentă, tehnologia informației și comunicațiilor, domeniul automotive, finanțarea inovării și proprietatea intelectuală, clusterele – asocierile de organizații, energiile regenerabile şi eficiența energetică“, explică Miruna Vitcu, director al Direcţiei de Resurse Umane şi Comunicare, din cadrul ADR Vest.

Târgul Regional de Inovare „Innomatch” face parte din cadrul proiectuluiInnoBoost – Creşterea cooperării şi a competitivităţii bazate pe inovare a firmelor din regiunea transfrontalieră, fiind organizat de ADR Vest, în parteneriat cu Asociaţia Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic, Agenţia de Inovare Szeged, Institutul Fraunhofer IPA (Institutul pentru Producție în Inginerie și Automatizare IPA din Stuttgart) și cele două clustere ale Regiunii Vest – clusterul regional Automotivest și clusterul regional Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor.

MMD_6835