Proiecte de un milion de euro, la Pojejena

Comuna din Clisura Dunării are în derulare mai multe proiecte europene, astfel că, în cursul zilei de astăzi, oficialii care o conduc organizează un târg de turism, prin care vor să își promoveze obiectivele turistice și să îi atragă pe sârbii de peste graniță să facă schimburi economice cu România.

Printre proiectele pe care comuna Pojejena le are în derulare se găsește și cel referitor la construirea unui complex turistic. Comuna Pojejena are în derulare un proiect de peste un milion de euro. Banii vin fondurile Uniunii Europene, iar complextul turistic ce se va ridica, va schimba la față zona localității. Asta pentru că, întreaga investiție va fi un plus pentru turismul din Caraș-Severin.

„Vom construi un port, care ajută la schimburile economice cu vecinii din Serbia. În plus, în aceeași zonă vom construi două bazine pentru cei care vor să se relaxeze”, a spus Omer Radovancovici, primarul localității Pojejena. Potrivit oficialilor de la Consiliul Județean, la acest proiect contribuie Consiliul Județean Caraș-Severin, Consiliul Local din Pojejena, dar și municipalitatea din Kladovo, de peste granițele țării.

Dezvoltarea economico-socială echilibrată în zona de graniță Pojejena-Kladovo prin activități de parteneriat pentru stimularea schimburilor economice între comunitățile din România și Serbia precum și prin promovarea valorilor culturale, istorice și naturale în cadrul dezvoltării sectorului turistic este principalul obiectiv al proiectului”, a spus Camelia Șușco, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județan Caraș-Severin. Comuna Pojejena contribuie cu doar 2% din valoarea proiectului.

Târgul de turism, premieră în Clisură
Acțiunea care loc astăzi se desfășoară tot în cadrul unui proiect ce se derulează în colaborare cu municipalitatea de peste graniță, din Kadovo. „Dezvoltarea integrată a turismului în comunele Kladovo și Pojejena” se numește proiectul, care se încheie în luna martie a acestui an și are o valoare de 460.000 de euro. Pe lângă promovarea turistică, proiectul care ca obiectiv și o mai bună colaborare cu oficialii din orașul de peste graniță.

Tot în cisura Dunării, și comuna Berzasca derulează un proiect european, unic în țară, care prevede promovarea tursimului pe continent. În zonă se vor ridica locuințe lacustre pentru turiștii care caută luxul.