Șeful securiștilor l-a găsit pe capul teroriștilor de la Reșița, din decembrie 1989! (II)

În evenimentele din decembrie 1989 de la Reşiţa au murit 24 de militari şi civili, dar oficial nu există vinovaţi. Comandantul Securităţii din Caraş-Severin, Aurel Mihalcea, şi liderul revoluţionarilor, Dumitru Nicolae Vlădulescu, îl arată cu degetul pe Todor Stepan (foto). Din acest episod, vom începe să publicăm şi mărturiile unui al treilea personaj: Ioan Micle, ofiţerul care a preluat şefia Constraspionajului din zonă în 1990.

Arestarea lui Nicolae Ceauşescu, în după-amiaza zilei de 22 decembrie, urmată de transportarea acestuia sub escortă la garnizoana din Târgovişte, a fost urmată în acea noapte de apariţia aşa-zişilor terorişti chiar şi la Reşiţa.

„Teodor Stepan a început punerea în aplicare a scenariilor diversioniste care trebuia să ducă la incitarea populaţiei împotriva cadrelor Ministerului de Interne şi în special împotriva Securităţii“, este explicaţia dată de col. (r) Aurel Mihalcea.

Dumitru Nicolae Vlădulescu tot acolo bate: „Eu bănuiesc că toată porcăria a fost făcută de armată. În armată, un organism extrem de mare, poți ascunde tot felul de șmecherii. Todor Stepan era ascuns, mascat în armată, unde sunt tot felul de trupe, de divizii. În armată poți ascunde foarte multe forme combatante.

Vlădulescu: „Iei tunurile şi faci unitatea ţăndări!“

În 22 decembrie, Todor Stepan a început cu diversiunile pe la ora 21, după cum îşi aduce aminte Vlădulescu.

„Stepan a venit la mine împachetat de armament și-mi raportează că unitatea de rachete e ocupată de teroriști. Mi-a spus că știe din trei surse. «Toți îs morți acolo! Teroriști sunt în jur de 15-16!» Domnule comandant, i-am spus, iei tunurile și te pui pe unitate și o faci țăndări! Asta era seara pe la ora 9. Dimineața la ora 6, ziua următoare, i-am cerut să raporteze că a executat misiunea, că nu putem lăsa unitatea de rachete pe mâna ălora, că avem acolo arme periculoase. La 6, nimic! Îl întreb de ce e unitatea în picioare și îmi spune că a fost dezinformat. El a fost șef de informații DIE pe zona de Europa de Vest și îmi spune mie că a fost dezinformat! I-am dat 5 minute să ajungă la mine, l-am dezbrăcat și i-am spus că-l duc în piață și-l împușc!“, povesteşte acum Vlădulescu.

„Teroristul-şef“ al lui Stepan era închis când se trăgea!

Fostul şef al Securităţii din Caraş-Severin, Aurel Mihalcea, îşi aminteşte în detaliu prin ce a trecut în noaptea de 22/23 decembrie: „În jurul orei 23, mi s-a cerut să mă deplasez la sediul FSN, deoarece cadrele Ministerului de Interne care asigurau paza acestuia, ca şi cei stabiliţi în garda de corp a noilor conducători sau cei ce fuseseră solicitaţi de însuşi colonelul Teodor Stepan pentru diverse misiuni, fuseseră sechestraţi. Ajuns la sediul amintit, am fost foarte surprins de faptul că am fost percheziţionat şi suspectat ca aş fi intenţionat să atac revoluţionarii şi am luat la cunoştinţă că paza fusese preluată de militarii colonelului Stepan. Consternat de aceste răsturnări de situaţie, am fost dus într-un birou şi acuzat că am trădat revoluţia şi că desfăşor acţiuni împotriva poporului român. Închis în acel birou, singur şi în imposibilitate de a-mi îndeplini atribuţiunile de până atunci, am asistat la vânzoleala penibilă, în unele situaţii chiar tragică, auzind informaţii şoc, precum că trupe fidele lui Ceauşescu atacă Reşiţa, că se trage spre sediul Inspectoratului Ministerului de Interne“.

Deci Mihalcea susţine că, în noaptea de 22/23 decembrie, fusese izolat de Stepan şi de revoluţionari într-un birou, fără mijloace de comunicare la îndemână! Iar Vlădulescu confirmă: Stepan spunea că Mihalcea e șeful teroriștilor, dar îi spuneam că e închis! Cum să comunice, că era sub mine în cameră?“

Atacul asupra Inspectoratului – o provocare?!
După acea noapte, Mihalcea a fost eliberat pentru câteva ore. „În jurul orelor 3 din dimineaţa zilei de 23 decembrie, după ce se mai liniştise canonada, am fost scos din camera amintită de către militarii colonelului Stepan şi dus în biroul preşedintelui FSN, unde mi s-a spus, cu o oarecare jenă, ca voi părăsi clădirea pentru a-mi exercita atribuţiunile ce îmi reveneau, dându-mi-se în primire şi cei 9 ofiţeri MI care, de asemenea, fuseseră dezarmaţi şi sechestraţi în condiţiile arătate, povesteşte Aurel Mihalcea. Ajuns la sediul Securităţii, mi s-a raportat că în acea noapte clădirea Inspectoratului a fost atacată cu gloanţe de mitralieră, de la o unitate de rachete ce se afla pe un podiş de pe teritoriul municipiului şi că au fost făcute cercetări asupra gloanţelor identificate, dar că militarii noştri de pază nu au răspuns atacului“. Toţi cei aflaţi atunci la conducerea Inspectoratului au concluzionat, după cum susţine Mihalcea, că atacul din noaptea precedentă fusese o provocare.
În dimineaţa aceleiaşi zile de 23 decembrie, „am fost anunţaţi să ne deplasăm, conducerea inspectoratului, la sediul FSN, continuă Mihalcea. Ştiind că acest lucru rămăsese stabilit din ziua precedentă, în cadrul discuţiilor cu preşedintele FSN, am mers liniştiţi, nebănuind nimic din cele ce urma să ni se întâmple. Ajunşi la FSN, în biroul preşedintelui Nicolae Vlădulescu, am constatat că mai erau prezenţi adjunctul acestuia (fostul prim-secretar Szasz Iosif), colonelul Teodor Stepan, mai mulţi revoluţionari şi ziarişti, printre care şi Doru Dinu Glăvan“.

Preşedintele Vlădulescu, judecător al ofiţerilor!

Şi a început un pseudo-proces, în care Todor Stepan a reuşit să-şi impună voinţa. Cel care urma să dea „sentinţa“ era preşedintele FSN Caraş-Severin, Dumitru Nicolae Vlădulescu.

Col. (r) Aurel Mihalcea îşi aduce aminte cu lux de amănunte cum a decurs acel „proces“: „După unele discuţii legate de situaţia existentă la acea oră în municipiu, a intervenit colonelul Teodor Stepan, care a început să debiteze un scenariu ridicol de superficial şi de prost argumentat, vădit incriminant la adresa conducerii Inspectoratului MI. Din acuze reieşea că eu aş fi şeful teroriştilor, că am legături la Bucureşti, de unde primesc instrucţiuni pentru a dirija acţiunile în judeţ împotriva revoluţiei, că aş dispune de depozite de armament şi muniţie sofisticată, că aş fi dat dispoziţii subalternilor să distrugă arhiva Securităţii etc. Riposta mea de a demonta asemenea aberaţii a fost hotărâtă, fără a-l determina însă să îşi retragă scenariul prezentat. Într-un final, adjunctul preşedintelui, Szasz Iosif, sesizând netemeinicia acuzaţiilor invocate de colonel şi dorind, probabil, să curme situaţia penibilă ce se crease, a propus ca cei din conducerea Inspectoratului MI să fim lăsaţi liberi pentru a ne putea continua activitatea în noua situaţie, atragându-ne atenţia de a ne subordona întru totul colonelului Stepan Teodor, care reclamase anterior aşa-zise acte de insubordonare. Această intervenţie a fost însă de natură să-l irite şi mai mult pe colonel, care a ieşit din birou, reîntorcându-se după un timp cu un ofiţer subordonat şi doi militari. Acestora li s-a ordonat să povestească un alt scenariu, la fel de prost documentat, prin care susţineau că în noaptea respectivă ar fi văzut ieşind dintr-un bloc apropiat Inspectoratului nostru un terorist care şi-ar fi camuflat un pistol rabatabil într-o servietă diplomat; că acesta ar fi intrat în sediul Securităţii, că în tot cursul nopţii acolo ar mai fi pătruns şi alte persoane, unele rănite; că în curtea Inspectoratului MI ar fi văzut intrând o Salvare şi mai multe maşini particulare etc…

Ceilalţi colegi din conducerea Inspectoratului au început să dea explicaţii în sprijinul celor susţinute de mine, prezentând diverse aspecte şi fapte cu care s-au confruntat pe linie de Miliţie. Aceştia au mai spus că asupra clădirii Inspectoratului, în acea noapte s-au tras rafale de mitralieră. Colonelul Teodor Stepan a replicat că s-a tras de la acea unitate pentru că au constatat că s-ar fi făcut semnale luminoase şi că în acele împrejurări li s-ar fi împuşcat un ostaş. Adevărata împrejurare în care a murit acel soldat mi-a fost dezvăluită ulterior, în timp ce mă aflam în arestul unităţii, de către un subofiţer ce participase la acele evenimente, afirmaţii confirmate ulterior de către un vecin, revoluţionar, Bărbulescu Gheorghe, care mi-a explicat că de fapt a fost un accident între ostaşi. Colonelul Teodor Stepan a curmat discuţiile, cu dreptul celui care are puterea. A reluat acuzaţiile anterioare legate de instruirea subordonaţilor mei spre a desfăşura acte îndreptate împotriva revoluţiei, fiind vizibil că dorea arestarea mea şi a celorlalţi. În urma acestor acuzaţii, preşedintele Vlădulescu Nicolae ne-a cerut, celor din conducerea Inspectoratului, să părăsim pentru un timp încăperea.

Nu ştiu ce s-a mai discutat în lipsa noastră, dar după aceea am fost chemaţi înapoi în birou, preşedintele m-a abordat astfel: «Domnule colonel… sunt convins că nu puteai acţiona ca terorist… aşa cum s-a spus,… dar te rog să explici dacă ai cunoştinţe despre astfel de terorişti care acţionează sau vor să acţioneze în judeţ…, dacă ai primit instrucţiuni în acest sens?» La răspunsul meu negativ, mi-a spus să accept sechestrarea, până când, în următoarele zile, se vor clarifica problemele, hotărând ca împreună cu inspectorul şef, colonel Rădulescu Gheorghe, să rămânem în acel sediu… Am fost conduşi de un ofiţer MApN la subsolul clădirii amintite, iar şeful Miliţiei, Câmpeanu Alexandru, a fost învestit, în prezenţa noastră, să preia comanda efectivelor Inspectoratului. În continuare, lucrurile s-au derulat la Reşiţa ca şi la Sibiu şi în alte oraşe din ţară“.

L-a arestat ca să-l salveze de Stepan!

Dumitru Nicolae Vlădulescu, deşi l-a băgat la zdup pe şeful Securităţii, nu neagă cele relatate de Mihalcea, dar nici nu regretă nimic!

„Toate pe care le povestește Mihalcea s-au întâmplat, dar ăla e adevărul lui. El era parte din ce făceam noi, nu invers! Când am arestat toți securiștii, l-am arestat și pe el. Eu nu i-am arestat cu intenția de a-i băga în pușcărie să-i omor, ci să-i protejez de lume. I-am ținut închiși vreo lună jumate. Le-am spus într-o zi că, la cât rău au făcut ei de-a lungul timpului, dacă le dau drumul, îi linșează lumea. Familiile lor nu aveau nicio vină“, spune acum Vlădulescu, subliniind totodată că Mihalcea nu a fost primul securist arestat de revoluţionarii reşiţeni. „În 21 decembrie seara, am luat doi securişti fugiţi în Colonia Oltului, apoi, în 22 dimineaţa, am mai arestat doi, iar în seara de 22 decembrie, am luat din gară un băiat de la filaj, de la Satu Mare. Mi-a dat telefon un ceferist, care mi-a spus că e un suspect, care nu face nimic, dar se tot uită la ceas. Am trimis doi după el, l-am dezbrăcat, avea pistol la spate, o hartă cu lacurile de acumulare. Eu cred că tot diversiune a fost și aia. L-am băgat în buncăr. Tot atunci i-am arestat pe ăștia de la filaj“.

Cât despre arestarea lui Mihalcea, Vlădulescu susţine una şi bună: arestându-l, i-a salvat viaţa, protejându-l de oamenii colonelului Todor Stepan! „Mihalcea a fost mutat în mai multe locuri ca să nu-l găsească militarii lui Stepan, că veneau după el! Eu voiam să-l protejez, nu să-l omor! La un moment dat, s-au pus cu mitralierele și artileria grea pe Poliție, din curte de la Comisariat. Asta era sarcina lor, să scape de ăia, că aveau documente despre Stepan! Stepan era chitit pe el, dar nu era așa simplu, trebuia înscenat cu teroriști“, este convingerea lui Vlădulescu.

Intră în scenă şeful Contraspionajului

Declaraţiile celor doi cu privire la Todor Stepan sunt confirmate de o a treia sursă. Dacă în momentul asaltului asupra sediului Securităţii şi Inspectoratului de Miliţie, Mihalcea era închis într-un birou din actualul Palat Administrativ, iar Vlădulescu juca rolul preşedintelui fesenist (în acele momente, un fel de prim-secretar al judeţului) în aceeaşi clădire, informaţii la fel de incisive ne parvin de la un ofiţer de contraspionaj care a cercetat evenimentele de la Reşiţa la câteva luni de la consumarea lor.

Lt. col. (r) Ioan Micle şi-a publicat amintirile despre „teroriştii“ de la Reşiţa în aceeaşi revistă de circulaţie restrânsă, „Vitralii – Lumini şi umbre, Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii“ (nr. 13, din decembrie 2012- februarie 2013). A dedicat acelor zile un singur capitol, care îl are însă în prim-plan pe acelaşi colonel Todor Stepan. Deşi echipa sa a fost desantată în Reşiţa după acel decembrie ’89, Micle s-a convins la faţa locului de rolul nefast jucat de Todor Stepan la Revoluţie.

„L-am cunoscut pe colonelul Theodor Stepan de la Reşiţa în cadrul programului de dispersare în ţară a structurilor informative ale României «post decembriste» şi nu pot spune că această cunoştinţă mi-a făcut plăcere, scrie Ioan Micle. Atunci, alături de mai mulţi ofiţeri, am fost trimis din Mehedinţi la Caraş-Severin, pentru a conduce noua structură a constraspionajului din zonă. În ziua sosirii mele la Reşiţa, am fost uluit de felul în care arăta faţada clădirii Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne. Imaginea faţadei, ciuruită de circa 10.000 de gloanţe şi cu aproape toate geamurile sparte, era de-a dreptul sinistră“.

Ioan Micle a venit la Reşiţa în perioada CPUN-ului. Reamintim, Consiliul provizoriu de Uniune Naţională luase locul Consiliului FSN în 9 februarie 1990, era compus 50% din membrie ai fostului CFSN şi 50% din reprezentanţi ai partidelor politice nou-înfiinţate. Principala misiune a CPUN era de a conduce provizoriu ţara până la organizarea alegerilor din 20 mai 1990, dată la care s-a şi desfiinţat.

„Prima întâlnire cu Stepan a avut loc în sala de şedinţe a Inspectoratului, unde ne-a spus – pe un ton foarte grav – cine este. Apoi ne-a informat că vine direct de la CPUN local, unde a informat că «ofiţerii compromişi la Caraş-Severin în timpul revoluţiei au fost trimişi în alte judeţe» (la fel o fi ajuns şi Aurel Mihalcea în Piatra Neamţ? – n.r.), urmând ca în locul lor să vină cadre din altă parte. La sfârşitul şedinţei i-am cerut o întrevedere personală, în cadrul căreia l-am rugat să nu mai insiste pe tema mutării ofiţerilor aşa-zis compromişi, întrucât, în mod logic, lumea va percepe că şi noi, cei trimişi la Reşiţa, am fost compromişi în judeţele de unde am plecat. La zisele mele nu a reacţionat în vreun fel, cu excepţia unei priviri tăioase şi a unui rictus facial“, povesteşte Ioan Micle, înainte de a intra în detaliile misiunii sale şi, implicit, de a decripta public tacticile folosite de Todor Stepan în strategia diversionistă din decembrie 1989.

Vom reveni, tot pe larg. Cu mărturii ale aceloraşi Mihalcea, Vlădulescu, Micle, dar şi cu declaraţii ale lui… Todor Stepan, apărute în ziarul Timpul din ianuarie 1990! Ziar care, în acele zile postdecembriste, îi crease lui Stepan imaginea de erou al luptelor antiteroriste din zilele Revoluţiei de la Reşiţa!

CITEȘTE ȘI:

Șeful securiștilor l-a găsit pe capul teroriștilor de la Reșița, din decembrie 1989!