Se dă START la bac-ul de toamnă! Vezi câți candidați s-au înscris la examenul târziu de maturitate!

Începând de astăzi candidații care s-au trezit mai târziu că doresc să obțină o diplomă de bacalaureat vor fi încercați de emoții. Și asta, pentru că s-a dat startul la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat.

Un număr de 860 de cărășeni își susțin astăzi proba orală la Limba și literatura română. Bacalaureatul de toamnă a început mai târziu, dar în forță, astfel ca și cei care nu au avut ocazia până acum să obțină o diplomă de bacalaureat să-și dea această șansă.

Din cei 860 de candidați, 141 vor susține probele orale, iar restul, probele scrise. Dintre cei care se vor prezenta în sălile de examinare pentru a susține probele scrise, 436 sunt numai la Limba și literatura română, șase la limba maternă și restul de 541 la proba la alegere.

Candidații cărășeni au la dispoziție trei centre de examinare. „Sunt puse la dispoziția candidaților trei centre de examen la Liceul Tehnologic Dacia din Caransebeş, unde vor susține examenul candidații din Caransebeș, Oțelu Roșu și Herculane, Liceul Teoretic General Dragalina din Oraviţa, pentru candidații din Oravița, Anina, Bozovici, Moldova Nouă și Prigor, și Liceul Teoretic Traian Vuia din Reşiţa, unde sunt înscriși candidații din Reșița, Carașova și Bocșa”, a explicat Ion Moatăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Caraș-Severin.

Săptămâna aceasta candidații vor avea de susținut cele trei probe orale. Probele scrise vor începe pe 25 august, cu Limba și literatura română. În data de 26 august va fi programată proba la Limba și literatura maternă, iar probele obligatorii și la alegere ale profilului sunt programate pentru  27 și 28 august.

Rezultatele la bacalaureatul de toamnă vor fi afișate pe 1 septembrie, până la ora 12:00, iar depunerea contestaţiilor se va putea face în aceeaşi zi, între orele 12 și 16. Astfel, rezultatele finale vor putea fi centralizate pe data de 4 septembrie.

Foto: arhivă