Scandal în Spitalul Județean după „Fast and Furious” în a treia zi de Paște!

Un reșițean care a scăpat cu viață ca prin urechile acului dintr-un accident a făcut circ de nedescris la Urgențe în momentul în care medicii au vrut să-i preleve sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Un accident spectaculos a avut loc marți după-amiază, pe DN57 B, între Bozovici și Prilipeț, bărbatul aflat la volan reușind să scape doar cu câteva zgârieturi, deși autoturismul pe care îl conducea a fost avariat în proporție de 90%. Nu mică le-a fost mirarea celor din Valea Almăjului când au văzut în ce hal arăta mașina condusă de bărbatul de 37 de ani, din Reșița. Îndreptându-se cu viteză spre localitatea Prilipeț, bărbatul nu a mai avut răbdare în trafic și a efectuat o depășire chiar într-o curbă la stânga. Caii putere ai bolidului pe care îl conducea nu l-au ajutat prea mult și a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens unde a acroșat un autoturism și apoi s-a răsturnat de câteva ori în afara carosabilului. A fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Reșița unde, probabil amețit de vaporii alcoolului și de numărul spectaculos de cascadorie pe care l-a efectuat, acesta i-a cam luat la rost pe asistentele și medicii care se îngrijeau de starea lui de sănătate. Au venit și neamurile acestuia să-l susțină în partea a doua a show-ului regretabil, doar că spectacolul a fost întrerupt de polițiștii care nu au mai avut răbdare și „l-au premiat” pe cascador cu 500 de lei.

Bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea probelor biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, acesta figurează în bazele de date având permisul de conducere suspendat“, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Cecilia Dăneț. Suspendat pentru conducerea unui autoturism în stare de ebrietate! Acum, bărbatul este cercetat penal.