Rușii şi-au trimis spionii la Moldova Nouă!

Un cetățean rus a fost prins în urmă cu câteva zile pe Aeroportul Henri Coandă având asupra lui documente și hărți geologice cu informații și date clasificate privitoare la zăcămintele de cupru și metale rare de la Moldova Nouă și Suvorov.

UPDATE ora 13:00

Pe când rușii spionează, responsabilitatea se pasează dintr-o parte în alta. „Noi nu răspundem de astfel de activități și nu deținem documente clasificate ale Moldominului. Acestea sunt în principiu acte pe care doar compania respectivă le deține. Sarcina noastră se rezumă la controale din punct de vedere al activității miniere, care în momentul de față nu există la Moldomin”, declară pentru Express de Banat Radu Munteanu, inspector teritorial al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.

Reporterii Express de Banat au încercat să discute și cu reprezentanții  Moldominului, însă până la ora actuală la telefoanele de contact ale companiei nu răspunde nimeni.

UDATE ora 12:30

Conform adevărul.ro factori de decizie din cadrul SC IPROMIN SA Bucureşti au divulgat către persoane din mediul de afaceri din Federaţia Rusa, informaţii şi documente clasificate, referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă, mai exact zăcământul de banatite şi zăcământul “Suvorov”.

Primarul orașului Moldova Nouă pune la îndoială naționalitatea directorilor firmei elvețiene Mineco, compania cu care se negociază privatizarea Moldominului: „Am văzut și eu ce s-a întâmplat, e vorba despre un fenomen deosebit de grav pentru că vorbim despre zăcământul țării. Documentele clasificate despre care se vorbește sunt deținute potrivit legii fie de proiectant, fie de Moldomin, fie de Agenția Națională pentru Resurse Naturale. Cu excepția celor trei instituții oricine le deține o face ilegal. Cred că ceea ce s-a întâmplat, sincer, are legătură cu privatizarea deși se spune că firma Mineco are sediul în Elveția, se fac tot felul de speculații privind naționalitatea celor care stau în spatele privatizării, cum că ar fi sârbi sau ruși. La Moldova Nouă vin tot felul de cetățeni pentru că negocierile cu Mineco sunt într-un stadiu avansat însă nu cunosc detalii despre cei care vin și pleacă de acolo”, a declarat Matei Lupu, primarul orașului Moldova Nouă.

Cetăţeanul rus prins la aeroport, în vârstă de 42 de ani, este suspectat de spionaj și are interdicţie de a părăsi Bucureştiul. Procurorii D.I.I.C.O.T. verifică autenticitatea documentației descoperite asupra persoanei de naționalitate rusă, urmând ca, raportat la probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale în cauză.