Consilierii locali din Caransebeș au aprobat, în ședința extraordinară de la finalul anului trecut, strategia de dezvoltare locală cu modificările survenite la planul de management pentru implementarea strategiei proiectului cu titlul modificat „Reintegrare funcțională prin amenajarea și conservarea ruinelor – Biserica Medievală de secol al XIII-XIV-lea”, din Centrul Civic al urbei.
Este de fapt un proiect cu solicitare de fonduri europene, care își propune protejarea prin amenajarea ruinelor din centrul urbei de pe Timiș și Sebeș. Este un obiectiv de patrimoniu, iar proiectul își are scopul de recuperare a acestuia, având importanță deosebită pentru istoria Europei de Sud-Est, cu rol în impulsionarea dezvoltării turistice.
Proiectul este depus în cadrul programului SUERD, dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Proiectul a fost elaborat în scopul protecției obiectivului de patrimoniu prin definirea unui mod coerent și accesibilizat de organizare arhitecturală și peisagistică a sitului.
Menționăm că pentru propunerile finale s-a ținut cont de sugestiile de îmbunătățire a soluției, așa cum au fost sugerate de Avizul Favorabil al Direcției Județene de Cultură Caraș-Severin, iar actualizările proiectului au fost impuse de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fonduri Europene.
Valoarea totală a investiției este de 4.572.837 lei, iar durata investiției este de 19 luni, din care 12 sunt necesare execuției propriu-zise.
Sursă foto: Arhivă