Reșița s-a făcut iar de râs! „Sclavii” plătiți regește să-și dea cu stângul în dreptul, fotbaliștii anului 2015!

Jucătorii Metalului au făcut sâmbătă dimineață meciul vieții, meciul în care au reușit cu adevărat să se facă remarcați, să atragă asupra lor toate privirile! Feher, Cristian, Manole și ceilalți s-au simțit în sfârșit jucători, că fotbaliști nu au fost, probabil, niciodată!

La clubul de fotbal din Valea Domanului lucrurile nu merg deloc bine, nu sunt în regulă. Asta e clar. Și nu de azi, nici de ieri, ci de vreo doi ani. În ultimele șase luni sunt însă de-a dreptul scandaloase. Sunt binecunoscute de toată lumea, numai Express de Banat aducând la cunoștința microbiștilor prin zeci de articole problemele unui club finanțat în mare parte din bani publici. Din banii reșițenilor care își doresc să urmărească la sfârșit de săptămână un spectacol sportiv. Nu circ ieftin, nu meciuri blătuite pentru câștiguri la casele de pariuri! Pentru ceea ce se întâmplă astăzi în Valea Domanului sunt de vină toți cei implicați. În primul rând acționarii, Consiliul Local Reșița și Cătălin Rufă. Apoi, toți ceilalți, membri ai staffului administrativ, antrenori, jucători și cei care mănâncă o pâine de la acest club. În tot acest timp, Reșița se face de râs. Și mai și plătește pentru asta. Miliarde!

Acționarii continuă să se acuze unul pe celălalt și să-și dea la picioare, iar jucătorii își fac de cap. La antrenamente, în restaurante și cluburi, iar mai nou și la meciurile oficiale. Sâmbătă, la Satu Mare, rosso-nerii au refuzat să dea cu piciorul în minge și astfel meciul cu Olimpia a durat doar câteva secunde. Așa au înțeles jucătorii să protesteze vizavi de situația penibilă în care a ajuns Reșița fotbalistică. Dar asta și cu complicitatea lor!

„Fotbaliști 2015 sclavi” este mesajul cu care reșițenii au apărut pe teren pentru salutul spectatorilor. Jucătorii au purtat și tricouri cu mesaje speciale. „Stop amatorismului!!!” a fost mesajul transmis de Florin Anițoiu, Liuba a cerut oprirea sclaviei, iar Robert Cristian s-a plâns că el și colegii lui mor de foame. Așa să fie oare?! 4.000 – 5.000 de lei pe lună pentru un jucător care nu aduce 100 de oameni în tribună și care e ultimul în clasament nu înseamnă deloc puțin. Ba dimpotrivă, am putea spune că e o mare șmecherie să faci parte dintr-o astfel de echipă. Jucătorii Metalului au fost tot mai des în ultima vreme în Sala Polivalentă, acolo unde peste o mie de oameni plătesc să-i vadă la treabă pe handbaliștii de la HC Adrian Petrea. Au văzut cu ochii lor și au simțit ce înseamnă să fii handbalist, să te aplaude o sală în picioare, să te susțină tot meciul și să te poarte pe brațe. Dacă pe „Mircea Chivu” atmosfera e dezolantă, iar puținii oameni care vin îi înjură și apostrofează e numai și numai vina jucătorilor! Rosso-nerii au fost și la meciurile de futsal ale Muncitorului. Altă atmosferă, alți spectatori, altă atitudine în teren, alte rezultate, alte salarii. Mult mai mici! Jucătorii Metalului sunt, poate, ultimii care ar avea motive să aibă astfel de atitudine. Astăzi, cei mai mulți dintre ei profită de generozitatea celor care au fost de acord să semneze cu ei contracte pe atât de mulți bani. E adevărat, de cele mai multe ori i-au primit cu întârziere. Cu mare întârziere! Dar dacă ei sunt atât de mari fotbaliști, iar Metalul Reșița este un club care îi tratează ca pe niște sclavi, aveau posibilitatea să plece în altă parte. Aveau șansa să joace fotbal unde cred ei că ar fi respectați la nivelul valorii pe care o au. Care au fost fotbaliști au plecat din Valea Domanului la mai bine. La mult mai bine. Cei care nu-și găsesc loc în altă parte au rămas la Reșița sau au revenit în Valea Domanului după ce plecaseră să rupă norii pe la alte echipe, dar au eșuat lamentabil. Ăștia sunt fotbaliștii Reșiței în 2015!

Concluziile, în decembrie!

Primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, a reacționat imediat după evenimentele de la Satu Mare și, cel mai probabil, va anunța că retrage sprijinul financiar pentru echipă. „Având în vedere atitudinea echipei CS Metalul Reşiţa de la meciul cu Olimpia Satu-Mare, din seria a II-a, Liga a II-a de fotbal, programat sâmbătă, 14 noiembrie, la Satu-Mare, facem unele precizări: Primăria Municipiului Reşiţa nu cunoaşte motivaţiile reale ale acestui gest al jucătorilor. În măsură să explice această situaţie sunt jucătorii, conducerea clubului Metalul Reşiţa, stafful tehnic şi acţionarul majoritar, Cătălin Rufă. Primăria Municipiului Reşiţa şi Consiliul Local şi-au onorat toate obligaţiile contractuale (asigurarea bazei sportive, a unor jucători de la CSMSR, asistenţă medicală, sprijin financiar conform deconturilor verificate şi acceptate etc.).  Menţionăm, totodată, că echipa CS Metalul Reşiţa nu a obţinut niciun fel de sprijin din partea forurilor judeţene, în ciuda promisiunilor făcute de către acestea. Ne exprimăm regretul faţă de situaţia creată şi aşteptăm explicaţii în cel mai scurt timp, urmând ca, la sfârşitul lunii decembrie 2015, să stabilim concluziile finale”, a fost reacția oficială primită de la Cabinetul Primarului.

La Metalul nu se moare de foame!

Patronul Cătălin Rufă nu înțelege nici el prea multe din protestul jucătorilor. „Au motive să fie supărați, cum la fel de bine am și eu sau autoritățile locale. Sunt convins însă că acest protest, cu consecințe atât de grave, a fost gândit de alții, nu de jucători. Alții sunt cei care au vrut să demonstreze ceva. Am înțeles că li s-a propus și altor jucători, de la alte echipe, numai că au refuzat. Ai noștri în schimb au acceptat. Probabil că vom primi și o amendă de câteva sute de milioane. O vor plăti jucătorii! Referitor la sclavia de care vorbesc ei vă pot spune că, într-adevăr, există restanțe financiare. La unii mai mari, la alții mai mici. Mai mari la cei la care am vrut să renunțăm, dar ei nu au vrut sub nicio formă să plece. Și eu mi-aș fi dorit să fim cu salariile la zi, dar din păcate astea sunt posibilitățile noastre acum. Nu mai are rost să repet motivele pentru care s-a ajuns într-o situație financiară dificilă, dar să nu-și imagineze cineva că la Metalul s-a murit de foame!”, a declarat Rufă pentru expressdebanat.ro.

Și ăsta e adevărul! Pentru că șprițurile dese și prelungite costă, iar notele de plată au fost achitate cash de jucătorii care plâng astăzi că mor de foame! Un alt mesaj de pe un tricou al rosso-nerilor invoca respectul de care ei nu s-ar bucura. Reșițenii i-ar fi purtat pe brațe și ar fi sărbătorit marile victorii împreună, în fântâna din centrul orașului, dacă i-ar fi văzut pe Feher și ai lui zburdând în teren la fel ca pe manele, târziu în noapte. Dacă sunteți fotbaliști, nu jucători, eliberați-vă din jugul sclaviei și obligați-i pe reșițeni să vă regrete! Demonstrați că Reșița nu v-a tratat cu respectul pe care l-ați fi meritat!

Foto/Video: liga2.prosport.ro