Reșița, mai prejos de alte orașe din Caraș-Severin! Reședința județului are un singur loc de muncă vacant!

Într-un oraș în care toată lumea cere locuri de muncă, apare încă o realitate sumbră: în această perioadă, reședința județului are un singur post vacant, cu mult sub alte orașe!

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat posturile disponibile în această perioadă. Situația locurilor de muncă vacante depinde de interesul agenților economici de a-și recruta personal prin intermediul agenției și care își prezintă, în acest fel, oferta. Interes care tinde spre zero în Reșița, dacă e să analizăm lista transmisă de AJOFM.

Este adevărat că, spre exemplu, Anina, Bocșa, Moldova Nouă și Oțelu Roșu nu apar deloc pe lista AJOFM, însă reședința județului are un singur loc de muncă disponibil: de lucrător comercial. Celelalte orașe stau mult mai bine, în comparație cu Reșița: Oravița are 7 posturi vacante, Caransebeșul – 19, în timp ce Băile Herculane are nevoie de (cel puțin) 54 de angajați.

Cei care doresc să cunoască situația detaliată a locurilor de muncă, actualizată la zi, au la dispoziție site-ul http://www.ajofmcs.ro/.