Reşiţa, bătaie de joc într-un bulgăre naţional de fake news! În favoarea Teleormanului şi a unor sud-africani?

De câteva zile, ziare şi televiziuni centrale prezintă o aşa-zisă ştire cu titlul „Oraşele din România unde se trăieşte cel mai prost“. Iar pe primul loc e plasată Reşiţa. Vă vom arăta noi cât de ştire este ştirea asta. O arată chiar şi primarul Nelu Popa.

Preluată de la un site media la altul şi dată chiar de televiziuni cu pretenţii, informaţia a devenit foarte vizibilă în 2 februarie 2018, odată ce a fost transmisă de Antena 1, Digi 24 şi adevarul.ro.

Pe digi24.ro nu este postată ora apariţiei niciunei ştiri! Pe a1.ro însă, site asociat televiziunii Antena 1, şi pe adevarul.ro informaţia a apărut la orele 14.11 şi, respectiv, 16.33, iar ca sursă media ne e dat „Digi24.ro“, respectiv „Digi24“.

Titlurile de pe digi24.ro şi a1.ro sunt aproape identice: „Studiu: Orașele din România unde se trăiește cel mai prost“, respectiv Orașele din România unde se trăiește cel mai prost. Surpriză mare la locul I!“. Dar textele sunt aproape la fel, intro-ul fiind acelaşi: „Au fost desemnate oraşele din România şi cartierele unde se trăieşte cel mai bine şi cel mai prost. Potrivit unui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi de agenţia D&D Research, cele mai dezavantajoase oraşe din punctul de vedere al costului vieţii sunt Reşiţa, Alexandria şi Vaslui“.

Nici adevarul.ro nu e departe (titlu „STUDIU Oraşele din România unde se trăieşte cel mai bine şi cel mai prost“), dar aici e scoasă Reşiţa în faţă încă din prima frază: „Reşiţa este oraşul în care se trăieşte cel mai prost, arată un studiu recent, potrivit căruia oraşul cel mai avantajos din punct de vedere al costului vieţii este Braşov. Potrivit unui clasament întocmit de platforma de imobiliare storia.ro şi citat de Digi24, Reşiţa este urmată îndeaproape în clasamentul oraşelor în care condiţiile de trai nu sunt cele mai bune, de Alexandria şi Vaslui“.

Rostogolirea surselor, rătăcirea adevărului

Ne facem că uităm sursele invocate de aceste site-uri şi dăm o căutare pe internet. Şi ce găsim? Cu o zi înainte, deci în 1 februarie 2018, informaţia apăruse la ora 17.05 pe antena3.ro: „Oraşul din România unde se trăieşte cel mai rău – Oraşele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani şi Brăila, potrivit unui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia D&D Research. (…) informează zf.ro“. 

Deci a1.ro susţine în 2 februarie că a preluat ştirea din aceeaşi zi de la digi24.ro, însă constatăm că antena3.ro, sora a1.ro, dăduse ştirea în 1 februarie! Cu preluare de la zf.ro!

Mergem pe site-ul Ziarului Financiar, zf.ro, şi găsim, într-adevăr, în 1 februarie 2018, la ora 16.52, titlul Oraşul din România unde se trăieşte cel mai rău şi ce cartier din Bucureşti este considerat cel mai prost“. Dar aici, tradiţionala deja frază de început, cu nominalizarea oraşelor, este precedată de ideea care demontează, de fapt, toate titlurile de până acum: „Cercetarea a analizat percepţia pe care românii o au asupra costului vieţii perceput din oraşul şi cartierul în care locuiesc, raportat la veniturile pe care le obţin“. Deci, la originea supranumitului studiu, nu este vorba de stabilirea oraşelor unde se trăieşte cel mai rău, ci despre percepţia intervievaţilor privind cât de bine sau de prost se trăieşte în urbea lor!

Business cu aceeaşi ştire. De 11 luni!

Dar să mergem mai departe, asta nu-i totul. Sursă primară pentru alte site-uri, ştirea din zf.ro are ca semnatar… „autor: Business Magazin“. Iar în coada textului, „Citiţi continuarea aici“, în fapt un link activ către businessmagazin.ro. Unde ajungem la articolul integral, apărut tot în 1 februarie 2018 şi de unde Ziarul Financiar pare că preluase masiv cu copy-paste. Am scris „pare“, pentru că, în realitate, surpriză!

În realitate, articolul apărut integral în Business Magazin, în 1 februarie 2018, îl găsim în arhiva zf.ro în alte două locuri: în 6 martie şi în 12 martie 2017! Da, martie 2017! Şi suntem în februarie 2018!

Mai mult decât atât. Căutând apoi şi în arhiva businessmagazin.ro, descoperim că acelaşi articol integral a fost publicat de cel puţin încă 5 ori, în anul 2017! În 22 iulie 2017, în 6 şi 7 aprilie 2017, precum şi în 2 şi 3 martie 2017! Un articol publicat în premieră în martie 2017, postare care în 11 luni a cumulat 61.930 de vizualizări pe businessmagazin.ro, este reluat (copiat) periodic de acelaşi site, pentru a ajunge ca „noua“ postare, cea din 1 februarie 2018, să adune în doar patru zile 50.300 de vizualizări!

Anul 2017, trăit în 2018!

Şi acum, să vă arătăm că până şi acest aşa-zis top al oraşelor, având în frunte Reşiţa, acum, în 2018, este un top mincinos. Cel puţin privind liderul ierarhiei!

Clasamentul are la bază un articol publicat în 27 februarie 2017 de storia.ro, site-ul de anunţuri imobiliare lansat de OLX! „Percepţia asupra costului general al vieţii“, anunţau atunci iniţiatorii, este o temă a unui studiu realizat de Storia.ro şi agenţia de cercetare D&D Research, „Oraşele şi cartiere din România”, ce „se va desfăşura până la finalul anului 2017. Până în prezent, 125.966 de români au răspuns chestionarului nostru“. Deci asta era situaţia în 27 februarie 2017! Situaţie preluată de businessmagazin.ro în martie 2017, şi tot reluată, inclusiv la 1 februarie 2018, fără a se mai face nicio actualizare, nicio confruntare cu ultimele cifre de pe storia.ro!

Am făcut-o însă noi, acum, şi am constatat că aşa-zisul studiu s-a încheiat la sfârşitul lui 2017 cu Alexandria, municipiul-reşedinţă al judeţului Teleorman, având cel mai prost punctaj la „percepţia asupra costului general al vieţii“Percepţie pe care D&D Research o numeşte, încă din titlul cercetării, autopercepţie. Dar nici un site nu a considerat de cuvinţă să folosească acest termen, autopercepţie, nici măcar storia.ro! Acesta pune doar un link pentru cei interesaţi să descarce de pe internet conţinutul exact al studiului, dar pe cine să intereseze aşa ceva?

Numărul total de respondenți este 258.948, deci dublu faţă de situaţia din februarie 2017, preluată în februarie 2018 de presa centrală! Punctajele finale sunt însă departe de a fi relevante. Pe de o parte, la nivel național „marginea de eroare este de 0,5 (prag de încredere de 95%)“, ni se spune de către D&D Research. Dar şi această marjă de eroare este îndoielnică, atâta timp cât chestionarele au fost completate doar de vizitatori ai site-ului de imobiliare storia.ro!

În privinţa Reşiţei, au completat chestionarul 2482 de persoane, care au bifat că ar locui în Reşiţa. Dar au făcut-o în aşa cunoştinţă de cauză, încât unii au scris că stau în Govândari, pe când alţii, în Micro I, II, III sau IV, de parcă acestea n-ar fi toate în Govândari! La fel şi cu cei ce au bifat Calea Caransebeşului, care au avut de ales una din trei variante, toate corecte!

Referitor la cartiere, Calea Caransebeşului apare, în articolele din presa centrală, al treilea cel mai rău cartier din ţară după costul vieţii. „Ultimele poziţii, cu cel mai dezavantajos cost al vieţii perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploieşti), Periferie (Botoşani), Calea Caransebeşului (Reşiţa), Feneziu (Baia Mare) şi 1 Mai (Alexandria)“, susţine Business Magazin, preluat de… Business Magazin, apoi de surata Ziarul Financiar, care devine astfel sursă pentru alte site-uri aflate în goana după like-uri. Însă niciun ziar nu spune ce a subliniat D&D Research: „La nivel de cartier, recomandăm ca interpretarea datelor să țină cont doar de zonele cu minimum 100 de răspunsuri“. Or, din Reşiţa, doar Govândariul şi Calea Caransebeşului au primit cel puţin 100 de răspunsuri! Cu sub sută apar, de exemplu, în „studiul“ D&D Research cartierele Dealu Mare, Mociur şi Triaj, toate cu punctaje medii mult mai proaste decât cel al Căii Caransebeşului! Dar Calea Caransebeşului apare în top 3 naţional din presa centrală, pentru că, nu-i aşa?, cine nu votează (pe storia.ro) cât trebuie… nu există!

Şi încă ceva. Se vorbeşte peste tot aici despre oraşele din România. Dar în clasament apar în realitate doar municipii! Şi nu doar municipii, ci doar municipii-reşedinţă de judeţ! Dacă marii cercetători de la D&D Research ar fi lăsat ca opţiune de completare a formularelor „autopercepţii“ din toate municipiile şi oraşele ţării, şi-ar mai fi atins scopul „studiul“? Ar mai fi putut ajunge virală o informaţie având în prim-plan, să zicem, Copşa Mică, Uricaniul şi Anina?

Primarul Nelu Popa: „O chestie empirică, făcută pe genunchi!“

Într-un „studiu“ asemănător, storia.ro dădea tot anul trecut Reşiţa ca fiind cel mai murdar oraş din România. Modul de facere a topului a fost acelaşi. Primarul Nelu Popa punea încă atunci punctul pe i (de la informaţii infecţioase).

„E o chestie empirică, făcută pe genunchi, care n-are nicio relevanță! Din păcate, unii au putere de penetrare în media mai mult decât ar trebui și pot genera confuzii la nivel național. Să fim serioși! Nu suntem primii, dar în niciun caz ultimii din România!” – Nelu Popa, primarul municipiului Reşiţa

Într-adevăr, nimeni nu poate spune că reşiţenii trăiesc bine. Dar a înghiţi asemenea dezinformări, cum că în Reşiţa e cel mai rău din toată România, este mult prea mult.

Portalul OLX este un site de imobiliare care a lansat storia.ro, tot un site de anunţuri imobiliare. Potrivit Wikipedia, OLX e un website de vânzări în piaţa online fondat în anul 2006, care operează în circa 50 de ţări, fiind cel mai mare site de anunţuri clasificate din India, Brazilia şi Polonia. Pachetul majoritar de acţiuni al firmei care deţine OLX aparţine unui grup sud-african. Credeţi că scopul acestor sud-africani este să comande prin Europa cercetări sociologice de calitate? Oamenii ăia de afaceri vor să facă bani. Cât mai mulţi şi cu mijloace cât mai ieftine! Iar prostia din România le netezeşte calea!