PREMIERĂ în Moldova Nouă! Orașul din Clisură se bucură de primul târg de Crăciun!

Locuitorii din Moldova Nouă se vor bucura, anul acesta, de primul târg de Crăciun. Administrația locală de la malul Dunării s-a pregătit așa cum se cuvine pentru a oferi cetățenilor un Crăciun de poveste.

În Clisura Dunării, Crăciunul de anul acesta va fi unul diferit. Și asta pentru că primarul Adrian Torma a amenajat un târg de Crăciun cu produse tradiționale și concerte specifice sărbătorilor. Evenimentul este o premieră pentru locuitorii din Moldova Nouă.

„Pentru anul acesta, îmi doresc să avem cu toții un Crăciun de poveste. Așadar, pentru a ne bucura şi mai mult de magia Crăciunului, m-am gândit să organizăm la Moldova Nouă primul târg de Crăciun, care va avea loc în perioada 19-23 decembrie, începând cu ora 13.00, în zona Faleza Dunării, locație deja împodobită cu multe luminițe şi personaje din povești. Vom putea cumpăra de la căbănuțele amenajate decoraţiuni pentru brad, obiecte de artizanat, delicii culinare, dulciuri şi băuturi calde”, anunță primarul Adrian Torma pe pagina de Facebook.

În total, au fost achiziționate 7 căbănuțe cu o valoare totală de 35.000 de lei, de unde trecătorii pot cumpăra și produse alimentare specifice zonei de Clisură.

În plus, în fiecare seară, începând cu ora 17.00, vor avea loc concerte de colinde, după următorul program:

– luni, 19 decembrie – Corul Savez Stara Moldava;
– marți, 20 decembrie – Corul de copii de la Tommyland;
– miercuri, 21 decembrie – Corul copiilor de la centrele de tineret ale Bisericilor Ortodoxe din Moldova Nouă;
– joi, 22 decembrie – Biserica Baptistă „Maranata”;
– vineri, 23 decembrie – Biserica Penticostală „Apa Vieții”.