Paşi spre puşcărie

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, acum în arestul DNA-ului, a fost trimisă în judecată. Doar cu o lună în urmă fusese săltată de pe stradă, ca ultimul borfaş, şi lumea s-a mirat.  Cum dracu? Dar aşa şi era! Doamna Bica era un borfaş. N-o interesau nici mafia, nici ceilalţi borfaşi, cărora nu le păsa de banii publici, din care şi ei îşi luau leafa, ba chiar făcea parte din mafia retrocedărilor. Că doar făcea parte din Comisia retrocedărilor! Borfaşa Bica era reprezentantul Ministerului Justiţiei, deci avea un cuvânt greu în respectiva Comisie. Ce făcea borfaşa asta devenită, între timp, ditamai procuror şef la conducerea DIICOT? Se înhăita cu nişte golani. Ăştia cumpărau drepturile litigioase de la nişte proprietari, care aveau dreptul la despăgubire, dar care nu-şi vedeau drepturile achitate de ani de zile şi cereau ANRP-ului, în nume personal, despăgubirile. La ANRP exista o comisie, care analiza dosarele şi le dădea banii. Pentru că, de aprobarea dosarelor se ocupa doamna Bica. Astfel, borfaşii încasau sute de milioane de euro. Exista acolo şi un evaluator care supraevalua terenurile în cauză şi astfel se ajungea la sumele uriaşe despăgubite. Ăsta era mecanismul. Bica nu o făcea degeaba. Se vorbeşte despre un teren şi o şpagă de trei milioane şi jumătate de euro. Oare câte şpăgi de astea încasa doamna borfaş Bica? Despăgubirile uriaşe nu erau din banii ei, ci de la bugetul de stat, adică de la români. De ce să-i pese? Aşa că ne bucurăm că dosarul a ajuns în instanţă şi sperăm la o condamnare serioasă. Pe aceeaşi direcţie se pare că merge şi Elena Udrea. Ea este pomenită de procurori, alături de Cocoş şi fiul acestuia, în nişte interceptări realizate de DNA. Care o indică a fi beneficiara şpăgilor din retrocedările abuzive, semante de borfaşa Bica. În felul acesta sperăm că se pune capac scandalurilor cu retrocedările. Ceilalţi amărăşteni poaʹ să aştepte, până dau colţul, banii la care au dreptul. În altă ordine de idei, moneda europeană, euro, cunoaşte o valoare mărită faţă de leu, cum n-a mai fost din martie anul trecut. Această mărire exegerată e pusă pe seama importurilor masive care se fac în această perioadă a anului şi care sunt plătite în această valută. Vai de mama celor care au credite în valută! Dar e o binefacere pentru cei care sunt plătiţi în euro. Să treacă sărbătorile!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/