Pacienți operați în Cluj, Timișoara sau București vin cu infecții nosocomiale la Spitalul Județean din Reșița!

untitled design set 970x90 px

Unitatea medicală din Reșița e ferită de infecții intraspitalicești, nu însă și de cele nosocomiale, pe care pacienții le aduc din alte spitale!

Potrivit chirurgului Romeo Dumitrescu, la Județeanul din Reșița infecțiile nosocomiale sunt foarte puține. Din două motive. „Preocuparea noastră, în special în linia a doua de gardă, este de a face niște dezinfecții cu substanțe extrem de eficiente. Asistentele și cu șefa laboratorului sistematic controlează zonele de pericol pentru aceste infecții cu microbi proveniți din spital. Infecția nosocomială vine de afară, din alte clinici. Vin pacienți operați în Cluj, Timișoara, București, alte țări, cu microbii respectivi, la noi”. a explicat Dumitrescu.

publicitate ziar expresb 1000x100

Dacă infecții nosocomiale mai apar, infecțiile intraspitalicești lipsesc total. „Noi, în secția de chirurgie, respectiv în vreo sală de operații, nu deținem vreun microb foarte rezistent de care nu ne putem debarasa, așa cum se întâmplă mai ales în secțiile de arși. Nu avem așa ceva. Substanțele folosite sunt extrem extrem de agresive. Tot ce este mobilier metalic este ruginit, este oxidat, datorită concentrației extrem de puternice. Noi acolo lucrăm, pacientul vine, este operat două trei ore și a plecat. Noi acolo lucrăm ore în șir, zilnic”, a mai declarat chirurgul reșițean pentru Express de Banat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/