Numărul tinerilor care vor teren de la Primărie, dublu față de parcelele disponibile

O problemă stringentă în societatea actuală o reprezintă locuințele pentru tineri. Numărul doritorilor este întotdeauna mai mare decât cel al locuințelor disponibile, iar varianta unui credit bancar nu este la îndemâna oricui. Așa se face că tinerii se înghesuie pe terenurile acordate gratuit de primării, în speranța că își vor putea construi o locuință de la zero.

Deținerea unei locuințe de către tinerii cu vârsta până în 35 de ani este o raritate tristă. Ratele prea mari nu permit oricui să apeleze la un credit bancar, așa că mulți aleg varianta de a locui în chirie sau cu alți membri ai familiei. Printr-o lege din anul 2003 însă, administrațiile locale sunt obligate să sprijine tinerii în construirea unei locuințe. Condițiile nu sunt unele extrem de stricte, așa că cererea din partea celor vizați este mare.

Spre exemplu, în prezent, în Timișoara, numărul tinerilor care vor teren de la Primărie este dublu față de parcelele disponibile, potrivit Mediafax. Primăria Timișoara pune la dispoziția tinerilor cu vârste sub 35 de ani 128 de parcele, fiecare cu o suprafață de 300 metri pătrați, pe strada Ovidiu Balea. Cei interesați au avut timp până în data de 15 ianuarie să depună dosarele de aplicare, după ce în luna noiembrie 2016 Consiliul Local Timișoara a aprobat regulamentul și criteriile de selecție a solicitanților de terenuri gratuite pentru construirea unei locuințe proprietate personală.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat că au fost depuse 254 de cereri, iar în cel mult două-trei săptămâni dosarele vor fi analizate și vor fi anunțate numele celor care au primit terenuri.

În Reșița, numărul norocoșilor este mult mai mic. Printr-o hotărâre a Consiliului Local din ianuarie 2016, doar 10 parcele de teren au fost atribuite, fiecare având 300 de metri pătrați. Terenurile se află în zona Lend, pe strada Zorilor. Numărul cererilor a fost și în cazul Reșiței dublu față de parcelele disponibile, departe însă de „performanța” Timișoarei.

Hotărârea prevede ca beneficiarii să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, să nu fi avut și să nu aibă în proprietate o locuință sau teren pentru construirea locuinței, iar părinții lor să nu fi deținut, în ultimii 10 ani, teren mai mare de 500 de metri pătrați în mediul urban și 5.000 în mediul rural. În plus, cei care primesc parcele de teren sunt obligați să înceapă construirea locuinței în termen de 1 an de la data atribuirii terenului.