Nu se poate, din nou salvăm UCMR?

Am fost, încă o dată, blagosloviţi cu vizita unui ministru. Acum, cel al energiei. La fel ca predecesorii săi, a venit şi a promis. Ce poţi promite la Reşiţa, dacă nu redresarea UCMR? Făcând slalom printre activele deţinute de băieţii deştepţi reprezentaţi de onorabilul Adrian Chebuţiu. Cel care, împreună cu Lăcrămioara şi vreo doi, trei sindicalişti lăcrimau pe elicele unor motoare fabricate prin anii 80 şi vândute mai apoi ca inox expandat din fier vechi. Au lăcrimat ei ce-au lăcrimat dar, se pare că marota Reşiţei este UCMR. Toate gândurile, toate amintirile duc aici. Şi nu poţi să nu conştientizezi că acest colos a fost un punct zero al dezvoltării industriale a României postbelice. Unde mai pui că nu erau pe hartă SUA când uzinele reşiţene produceau. Bine, bine, ce a fost a fost. Ce facem acum? Aşteptăm soluţii minune de la tot felul de politruci ce devin miniştri. Unii ajung pe la energie, cazul celui ultim aterizat la Reşiţa. Şi care, evident, a promis că va redresa uzina. Păi cum o vei redresa domnule? Cu cine? Comenzi, plăţi ale arieratelor, forţă de muncă, contracte cu băieţii deştepţi etc. De unde, domnule Petcu? Sau, v-a lăsat Iosefini moştenire cărţile sale magice?

Nu pot crede că după aproape 30 de ani de greve, poticneli, furăciuni şi insolvenţe, mai poate apărea vreun politician care să susţină cu tupeu că barca nu se scufundă, doar ia ceva apă la babord. Dar, vom trimite noi ceva dopuri ca s-o peticim şi să-i dăm din nou drumul pe apă. Domnilor guvernanţi, scuzaţi-ne că nu suntem cretini. Ia jură-te ministrule Petcu că, în şase luni redresezi UCMR. Ia jură-te doamna Ionela Mariana Kovacs că vei fi solidară cu eşecul previzibil al politrucului ce-a promis marea cu sarea.