Președintele Consiliului Județean și fostul vicepreședinte și-au aflat pedepsele în dosarul alegerilor prezidențiale, când au încercat influențarea mai multor primari traseiști cu scopul ca Iohannis să scoată un scor cât mai bun!
Tribunalul Caraș-Severin l-a găsit vinovat pe președintele Consiliului Județean de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit și l-a condamnat la doi ani închisoare. Frunzăverde nu va executa pedeapsa în regim de detenție, instanța dispunând suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de încercare de patru ani. Totodată, lui Frunzăverde i-au fost interzise mai multe drepturi. Instanța a constatat că „nu poate fi aplicată inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, din cauza stării de sănătate a acestuia”. În același timp, Tribunalul Caraș-Severin a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de Frunzăverde în mai 2015.
Ionesie Ghiorghioni va sta însă mult și bine în spatele gratiilor. El a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit la doi ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, la încă un an de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, la plata a 27.000 de lei amendă penală. Ionesie Ghiorghioni va executa în final trei ani și două luni de închisoare, în regim de detenție! La care se adaugă amenda de 27.000 de lei, dar și pedeapsa de șapte ani și patru luni de închisoare primită deja în dosarul șpăgilor pretinse omului de afaceri Valentin Armașu.
Instanța a menținut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ghiorghioni în august 2015. Soluția nu e definitivă, ci poate fi atacată în zece zile cu apel, atât de inculpați, cât și de DNA.