Mocioalcă a făcut o mutare câştigătoare. Pentru Caraş-Severin!

Ieri a fost prima zi în care am putut vedea dacă judeţul Caraş-Severin are de suferit din cauza poziţiei adoptate în perioada moţiunii de cenzură de către liderul Organizaţiei Judeţene PSD. Rezultatul? Favorabil judeţului! Deci, implicit, favorabil şi omului politic Ion Mocioalcă!

Alegând varianta nici în car, nici în căruţă, prin evitarea votului la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, parlamentarii PSD de Caraş-Severin păreau a plasa judeţul nostru pe lista neagră a preşedintelui de partid Liviu Dragnea. Ce s-a întâmplat însă ieri la Bucureşti demonstrează altceva. Şi anume, că judeţul nostru a avut de câştigat, foarte probabil tocmai datorită primarilor PSD din Caraş-Severin şi a liderului judeţean al social-democraţilor, deputatul Ion Mocioalcă!

Cele două organizaţii judeţene PSD care nu au putut să-l trădeze atunci pe premierul Sorin Grindeanu, Timişul şi Caraş-Severinul, au primit ieri veşti diferite de la omul de încredere al lui Dragnea din fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale, vicepremierul Sevil Shhaideh. Judeţului Timiş i s-a alocat pentru proiectele de investiţii din perioada 2017-2020 o sumă nici prea-prea, nici foarte-foarte, 751 milioane de lei, doar a 19-a ca mărime pe ţară, pe când Caraş-Severinului, 883 milioane de lei, a 2-a la nivel naţional!

Cine spune, deci, că principalul merit al acestei alocări pentru Caraş-Severin ar reveni lui Sorin Grindeanu se înşeală! Evident, şi fostul premier are meritele sale, dar deloc decisive. Dacă judeţul nostru chiar va primi cele aproape 900 de milioane de lei, principali „vinovaţi“ sunt: primarii şi funcţionarii din primării care au realizat proiectele pentru PNDL; parlamentarii (câţiva doar!) care au făcut lobby la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru proiectele propuse de primarii cărăşeni; ministrul Sevil Shhaideh, care şi-a asumat o astfel de distribuire a fondurilor bugetare. Şi deputatul Ion Mocioalcă, a cărui prestaţie din spatele uşilor închise, de la votarea moţiunii de cenzură şi până la votul de învestitură a Guvernului Tudose, l-a determinat pe Liviu Dragnea să nu obstrucţioneze finanţarea proiectelor din Caraş-Severin.

Este prima oară când Caraş-Severinul beneficiază, la nivel global, de o alocare bugetară de „Top 3 naţional“ din partea Guvernului României, deşi de-a lungul ultimilor 27 de ani am avut tot felul de guvernări: FSN, FDSN/PDSR-PUNR (cu susţinere PRM-PSM), CDR (PNŢCD-PNL etc.)-PD-UDMR, PDSR/PSD (cu susţinere UDMR), PD-PNL-PUR-UDMR, PNL-UDMR (cu susţinere PSD), PDL-PSD, PDL-UNPR-UDMR, PSD-PNL-PC, PSD-PNL-PC-UNPR, PSD-UNPR-PC-UDMR, PSD-UNPR-ALDE. A mai fost şi un guvern de tranziţie, tehnocrat, cu Cioloş premier, urmat acum de cele două guvernări PSD-ALDE, conduse în realitate de Dragnea.

A doua premieră pentru judeţul nostru: această alocare de bani de la bugetul de stat, la o primă analiză, nu pare să fi ţinut cont de apartenenţa politică a primarilor de oraşe şi comune cărăşene! La oraşe, cei mai mulţi bani (46 milioane de lei!) au fost alocaţi Bocşei, unde primarul este de la PMP. Urmează Oraviţa pesedistă (cu 18,4 milioane), apoi două oraşe conduse de liberali, Băile Herculane (8,5 milioane) şi Anina (7,7 milioane), abia apoi Oţelu Roşu (3,9 milioane), condus de social-democraţi. Până şi primarul PNL al municipiului Reşiţa era ieri mulţumit că va primi 18,8 milioane de lei pentru patru obiective de investiţii!

Şi încă un aspect, nu mai puţin important. În stabilirea punctajului pe judeţe, un rol determinant l-au avut capacitatea financiară a acestora şi necesităţile stringente. Or, Caraş-Severinul a obţinut un punctaj favorabil tocmai pentru că judeţul şi majoritatea localităţilor cărăşene au fost conduse în ultimii 25 de ani de oameni politici puşi pe căpătuială personală, pe căpuşarea sistematică a banului public, pe acordarea de lucrări exclusiv firmelor de casă, nicidecum pe criterii de competitivitate şi profesionalism. Caraş-Severinul a ajuns în halul în care este, în primul rând, din cauza marilor săi conducători din ultimii 25 de ani, interesaţi să-şi burduşească pe orice căi conturile, dar şi să plătească poliţe adversarilor politici, sabotând comunităţi întregi doar pentru că acestea aveau primari din alte partide.

Caraş-Severinul a fost, aşadar, sabotat nu doar din exterior, de guvernările care l-au marginalizat după privatizări scandaloase, ci şi, sau mai ales, din interior. Tuturor nemernicilor care ne-au adus aici ar trebui să le mulţumim. Dacă ei n-ar fi existat, Caraş-Severinul nu ar fi ajuns acum la un punctaj de urgenţă naţională! Deşi am fi preferat cu toţii să fim la polul opus. Să ni se repartizeze cei mai puţini bani, dar judeţul nostru să nu ducă lipsă de nimic.