Ministrul Sănătății: Corpul de control a găsit nereguli la Spitalul Județean Reşița

Ministerul Sănătății va sesiza toate organele abilitate în legătură cu posibile fapte de natură penală, în urma verificării efectuate de Corpul de control la Agenția Națională de Transplant şi la patru spitale judeţene, printre care şi cel din Reşiţa, a declarat ministrul Vlad Voiculescu.

„În urma acestui control vor fi sesizate toate organele abilitate pentru posibile fapte de natură penală, fals și uz de fals și în legătură cu modul de acreditare a unităților sanitare pentru desfășurarea activităților în domeniul transplantului. Cerem o evaluare de către ANT a tuturor dosarelor de acreditare pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de acreditare și întreprinderea măsurilor necesare pentru retragerea acreditării unităților sanitare care nu îndeplinesc condițiile conform Ordinului ministrului Sănătății 860 din 2013”, a afirmat Voiculescu. Potrivit acestuia, vor fi elaborate în regim de urgență actele normative pentru completarea reglementărilor din domeniul transplantului și pentru transpunerea directivelor europene.

„Solicităm modificarea Consiliului Științific al ANT, având în vedere faptul că acesta este nefuncțional. Se vor face în regim de urgență diligențele necesare pentru aprobarea, prin ordin de ministru, a modului de alocare la nivel național a grefoanelor de organe, țesuturi și celule”, a spus ministrul.

Totodată, Corpul de control a verificat, prin sondaj, patru centre în care se făcea prelevare de organe și în toate s-au găsit nereguli, a precizat Vlad Voiculescu.

„În legătură cu acreditarea centrelor unde ar trebui să se facă prelevarea de organe — Corpul de control a verificat prin sondaj patru spitale acreditate pentru prelevarea de organe. În toate cele patru cazuri a găsit nereguli majore. Este vorba de spitalele județene de urgență din Brăila, Alba Iulia, Ploiești și Reșița. Corpul de control a constatat că Agenția Națională de Transplant a acreditat spitalele pentru transplant, deși acestea nu îndeplineau criteriile minime de activitate pentru prelevarea de organe. Niciuna dintre aceste unități sanitare nu deținea aparatura necesară declarării morții cerebrale. Motiv pentru care, la nivelul unităților sanitare, nu s-a desfășurat nicio activitate de prelevare de organe până în prezent”, a explicat reprezentantul MS.

Voiculescu a menționat că raportul Corpului de control arată că la Agenția Națională de Transplant nu există proceduri și criterii clare de alocare a organelor care au fost prelevate către pacienții care au nevoie de transplant și că nu există niciun registru pentru fiecare organ prelevat în parte.

„A fost încălcată Legea 95/2006 care prevede că ANT gestionează registrele naționale prin care să asigure monitorizarea continuă a activității de transplant, a activităților centrelor de prelevare și a centrelor de transplant. În lipsa acestor registre, fiecare spital întocmește listele proprii, iar acestea nu sunt integrate la nivel național”, a mai arătat Voiculescu.

Contactat, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, dr. Dumitru Secăşan, spune că nu ştie exact la ce se referă ministrul, dar crede că este vorba despre probleme la Centrul de Recoltare de organe pentru transplant din spital. „Acest centru funcţionează din anul 2013, dar primul transplant s-a făcut abia în anul 2014, s-au prelevat un ficat şi doi rinichi. La acea vreme, Centrul nu avea electroencefalograf, aparatul fiind împrumutat de la secţia de Neurologie. Noi am remediat, între timp, această problemă şi am cumpărat un EEG pentru Centrul de Recoltare”, a spus Secăşan.

Din cele două declaraţii rezultă faptul că ministrul Voiculescu cercetează cum a fost acreditat Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa pentru prelevare de organe din moment ce, la momentul acreditării, nu avea EEG.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/