La sârbi nu e un petec de pământ nelucrat. La noi, cât vezi cu ochii!

Un ales local al cetățenilor din Moldova Nouă a venit cu o propunere incredibilă în Consiliul Local. Și anume, reducerea impozitelor pentru terenurile din extravilan. Mai exact, pentru terenurile agricole. Terenuri care stau nelucrate de ani de zile!

Primarul Adrian Torma a replicat pe măsura așteptărilor, în sensul că i-a invitat pe cei care dețin astfel de terenuri să pună mâna să le lucreze și să nu mai aștepte posibil cumpărători care să le bage bani în buzunar fără să miște un deget.

„Legat de terenurile agricole la nivel de Moldova Nouă, e adevărat, am avut solicitări de diminuare a impozitelor, ceea ce nu se poate face, pentru că la Moldova Nouă oricum sunt la nivel minim. Discuțiile pe care le-am avut cu cetățenii au fost ca acele terenuri, pentru a putea să-și plătească taxele, trebuie lucrate. Sunt terenuri care până acum câțiva ani au fost lucrate de cetățeni. Acum constat o apatie din partea cetățenilor în a se mai implica, inclusiv în ceva ce le poate genera venituri. De fiecare dată găsesc scuze: ba că e scumpă motorina, ba că sunt diferiți indivizi care vin și le fură recolta, dar nu identific oameni care să găsească soluții pentru așa ceva”, a comentat primarul Torma solicitarea consilierului local.

Edilul-șef le-a oferit exemple și soluții proprietarilor de terenuri agricole, numai să nu-i mai audă că vin cu astfel de cereri. Mai mult, a explicat că administrația publică locală va încerca să le dea o mână de ajutor. „Avem exemplul fraților noștri de peste Dunăre. La sârbi nu vezi un petec de teren nelucrat și cred putem să îi copiem. Ca să nu mai vorbim despre frații noștri din Europa, care au ajuns și la niște recolte extraordinare pe metrul pătrat. Noi încercăm, la nivel de administrație publică, să constituim o asociație, să-i adunăm pe oameni, să-i remotivăm să se implice, ca ulterior aceste terenuri să fie lucrate, să le aducă beneficii și să fie mult mai ușor de achitat taxele și impozitele la nivel local”, a mai spus Torma.